Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis, în Ajunul Crăciunului pe rit vechi, că aceasta este o sărbătoare a unităţii familiei, el enumerând câteva dintre tradiţiile legate de această sărbătoare. ”Trebuie să încălcăm unele tradiţii pentru a ne proteja tradiţiile”, a arătat el, în acest context. ”Fie ca în fiecare familie să fie armonie, bunăstare în fiecare casă, victorie pe pământul ucrainean şi cu ea – pace şi prosperitate”, a afirmat Zelenski.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zelenski a transmis, vineri, urări de Crăciun milioanelor de familii de ucraineni care se întâlnesc pentru a sărbători împreună Ajunul Crăciunului (pe rit vechi).

”Aceasta este o sărbătoare a armoniei şi a unităţii familiei. Şi împreună suntem cu toţii o mare familie ucraineană. Şi indiferent unde am fi acum – acasă, la muncă, în tranşee, pe drum, în Ucraina sau în străinătate – familia noastră este mai unită ca niciodată. În curajul său, în statornicia sa, în respectul reciproc şi ajutor. Unită în credinţa sa într-o unică victorie”, a afirmat el.

Preşedintele Ucrainei a adăugat că victoria se apropie cu fiecare zi.

”Ne protejăm pământul, cultura, tradiţiile, credinţa. Aşa cum au făcut strămoşii noştri cazacii – apărători ai credinţei şi Bisericii lui Hristos. Şi aşa cum au făcut toţi urmaşii lor şi succesori ai tradiţiilor armatei şi poporului nostru. Strămoşii noştri credeau că în Ajunul Crăciunului sufletele rudelor decedate coboară din Rai. Cum e cântecul, să îi vadă pe cei rămaşi pe pământ. Astăzi spiritele strămoşilor noştri ne ajută în fiecare zi. Să luptăm cu cei care au venit pe pământul nostru. Trăim în vremuri deosebite. Şi toate sărbătorile noastre sunt deosebite. Şi trebuie să încălcăm unele tradiţii pentru a ne proteja tradiţiile. De sărbători, nu se poartă haine închise la culoare sau vechi, uzate, pentru ca necazurile să nu vină în casă. Dar necazurile au venit la noi acasă în 24 februarie 2022, aşa că de atunci noi nu purtăm haine albe şi luptăm cu forţele negre. Oaspeţii trebuie trataţi cu amabilitate specială şi grijă. Oaspeţii, nu ocupanţii. E interzis să faci curăţenie şi să duci gunoiul din casă într-o zi sfântă, dar noi luptăm împotriva diavolilor şi scoatem gunoiul din casă de peste 300 de zile la rând. E interzis să coşi şi să croşetezi, dar noi ţesem plase de camuflaj şi coasem veste anti-glonţ, învingând răul. Strămoşii noştri nu mergeau la vânătoare în aceste zile, dar noi luptăm pentru a nu deveni prada şi a înfrânge bestia. Dumnezeu vede asta. Lumea vede asta”, a continuat el.

Zelenski a amintit că o colindă scrisă pe muzica lui Mikola Leontovici, ”Carol of the Bells”, este interpretată în peste 150 de variante, astfel că melodia ucraineană "Shchedryk" aduce spiritul Crăciunului întregii planete.

”Spiritul speranţei, al bunătăţii şi al miracolului. În acest an, acest spirit este adus lumii nu doar de muzica noastră, dar şi de curajul ucrainean, de neîmblânzire şi invincibilitate. Strămoşii noştri credeau că în noaptea de Crăciun Cerurile se deschid. Şi că dacă în aceste momente te rogi la puterea divină pentru visul tău, cu siguranţă se va împlini. Azi avem cu toţii un vis. Fie ca în fiecare familie să fie armonie, bunăstare în fiecare casă, victorie pe pământul ucrainean şi cu ea – pace şi prosperitate pentru mii de ani. Vă doresc tuturor un Crăciun fericit şi o kutia (mâncare tradiţională de Crăciun în Ucraina – n.r.) delicioasă!”, a arătat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.