Preşedintele chinez Xi Jinping urmează să participe vineri la un summit virtual pe tema luptei împotriva modificărilor climatice cu omologii săi francez Emmanuel Macron şi german Angela Merkel, ”la invitaţia lui Emmanuel Macron”, a anunţat joi un purtător decuvânt al Ministerului chinez de Externe, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această reuniune - de a cărei existenţă nu s-a ştiut până acum - are loc în timpul unei vizite în China a emisarului american în lupta împotriva încălzirii globale John Kerry, care se află în prezent la Shanghai la discuţii cu omologii săi chinezi.

”Preşedintele Xi Jinping va participa la 16 aprilie la un summit video al liderilor chinez, francez şi german pe tema modificărilor climatice”, a anunţat într-un comunicat o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, Hua Chunying, fără să facă alte precizări.

Potrivit diplomaţiei chineze, John Kerry, fostul secretar de Stat (2013-2017) al lui Barack Obama, urmează să se întâlnească cu omologul său chinez însărcinat cu dosarul, Xie Zhenhua.

Obiectivul Washingtonului este să pregătească un mare summit virtual pe tema încălzirii globale, prevăzut la 22 şi 23 aprilie, la iniţiativa preşedintelui american Joe Biden.

Xi Jinping nu şi-a confirmat deocamdată participarea la summitul american.

China ”îşi asumă de-acum responsabilitatea guvernanţei mondiale a luptei împotriva modificărilor climatice” şi nu se va lăsa atrasă într-o iniţiativă în lupta împotriva încălzirii globale americanocentriste, avertizează în ediţia de joi cotidianul naţionalist chinez Global Times.

Summitul chinezo-francezo-german de vineri ar putea să aibă drept obiectiv să arate Statelor Unite că chinezii şi europenii rămân angajaţi în lupta împotriva modificărilor climatice.

Joe Biden a readus Statele Unite în cadrul Acordului de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice încă din prima zi a mandatului său la Casa Albă, la 20 ianuarie, după ce. Donald Trump a retras America din acord cu patru ani mai înainte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.