Organizaţia paramilitară rusă Wagner vrea să recruteze femei încarcerate în închisori ruseşti şi să le trimită să lupte în Ucraina, după ce a făcut acelaşi lucru cu bărbaţi încarceraţi, anunţă miercuri şeful grupării, Evgheni Prigojin, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu doar ca infirmiere sau operatoare, dar şi în grupe de sabotori sau în echipe de sniperi (lunetişti). Ştim cu toţii că acest lucru s-a făcut deja masiv”, declară Evghemi Prigojin.

Şeful Wagner se referă la femei trăgătoare de elită şi la femei care fac parte din grupuri de partizani care au luptat în al Doilea Război Mondial şi care au fost promovate de propaganda sovietică.

”Acţionăm în acest sens. Există unele rezistenţe, dar cred că vom reuşi”, a declarat Progojin, citat de serviciul său de presă pe Telegram.

El răspundea astfel unui mesaj al unui ales rus din Ural, care susţine că femei încarcerate într-o închisoare din oraşul Nijni Taghil i-au cerut să fie trimise pe front în Ucraina, pentru a ajuta armata rusă.

Wagner este suspectat de faptul că, în ultimele luni, a recrutat - în masă - bărbaţi încarceraţi în închisori din Rusia şi că i-a trimis apoi să lupte în prima linie în Ucraina, promiţându-le ca în schimb să primească o reducere a pedepsei şi lefuri atractive.

Începând din 2014, acest grup este acuzat de faptul că serveşte din umbră regimul preşedintelui rus Vladimir Putin şi de faptul că comite atrocităţi în numeroase zone de conflict, inclusiv în Siria şi în ţări africane.

În septembrie, Evgheni Prigojin, supranumit ”bucătarul lui Putin”, în vârstă de 61 de ani, a recunoscut după ce a negat ani de zile că a înfiinţat această armată privată şi operează în Rusia cu faţa descoperită, un semn al unei anumite ascensiuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.