Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Vladimir Zelensky au convenit marţi cu privire la schimbul de prizonieri în urma conflictului din estul Ucrainei, până la sfârşitul anului, dar au amânat pentru o întâlnire viitoare discuţiile referitoare la statutul regiunii, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Putin şi Zelensky s-au aflat la Paris la prima lor întâlnire faţă în faţă, discuţiile fiind mediate de preşedintele francez Emmanuel Macron şi de cancelarul german Angela Merkel.

Conflictul din estul Ucrainei a izbucnit în 2014 şi s-a soldat cu peste 13.000 de victime.

Cei doi lideri nu au dat mâna şi au evitat contactul vizual.

Comunicatul final al întâlnirii stabileşte schimbul de prizonieri şi reînnoieşte angajamentul de implementare a acordului deja existent de încetare a focului în regiunea Donbass din estul Ucrainei, precum şi puteri sporite pentru cei care monitorizează încetarea focului.

Cele două părţi au mai convenit ca în următoarele patru luni să colaboreze pentru organizarea de alegeri locale în Donbass. Nu există încă detalii despre modul în care se va desfăşura scrutinul, iar conform preşedintelui francez Emmanuel Macron, există încă dezacorduri pe acest subiect.

“S-au făcut progrese cu privire la dezangajare, schimbul de prizonieri, încetarea focului şi există evoluţii politice”, a anunţat Macron într-o conferinţă de presă, în care Putin şi Zelensky i-au încadrat pe Merkel şi Macron, fiind astfel separaţi..

În plus,Zelensky a anunţat că împreună cu Putin a elaborat planul unui acord care ar permite tranzitul gazului rusesc pe teritoriul ucrainean, fără a oferi alte detalii. Un membru al delegaţiei ruse a declarat că oficialii au primit indicaţii să pună la punct detaliile. 

Nu există un acord definitiv privind aspectele politice care împiedică soluţionarea conflictului. Acestea includ statutul regiunii Donbass şi cine va controla graniţa dintre Donbass şi Russia.

Peste patru luni este programată o nouă rundă de convorbiri în aşa-numitul format Normandia, mediate de Franţa şi Germania.

Preşedintele ucrainean a declarat că este foarte mulţumit că a reluat dialogul cu preşedintele rus, dar că multe teme au rămas nerezolvate, subliniind că Ucraina trebuie să aibă control deplin asupra regiunilor sale estice.şi că Ucraina nu este dispusă la compromisuri privind teritoriile sale.

La rândul său, cancelarul german Angeka Merkel s-a declarat mulţumită de evoluţia discuţiilor, remarcând că există voinţă pentru soluţionarea problemelor dificile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.