Germania nu are nevoie de „sfaturi din exterior”, a declarat vineri şeful diplomaţiei de la Berlin, ca reacţie la strategia de securitate naţională a lui Donald Trump, care prezice o „dispariţie civilizaţională” a Europei şi atacă valorile bătrânului continent, nominalizând Germania ca exemplu de vulnerabilitate, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Administraţia Trump a publicat vineri Strategia de securitate naţională, un document cu un puternic caracter naţionalist, care anticipează „dispariţia civilizaţiei” în Europa şi promovează măsurile împotriva „migraţiilor în masă”, precum şi „supremaţia americană” în America Latină.

„Subiecte precum libertatea de exprimare sau organizarea societăţilor noastre libere” nu pot fi discutate de Washington, a declarat ministrul german al afacerilor externe, Johann Wadephul, într-o conferinţă de presă la Berlin susţinută alături de omologul său islandez.

„De asemenea, nu considerăm că cineva ar trebui să ne dea sfaturi în această privinţă, deoarece acest lucru este organizat de ordinea noastră constituţională”, a adăugat ministrul conservator.

„Statele Unite sunt şi vor rămâne cel mai important aliat al nostru în cadrul alianţei (NATO)”, a adăugat însă Johann Wadephul, dar această alianţă este „axată pe probleme de apărare şi securitate”, a punctat el.

În documentul Casei Albe, preşedintele american atacă vehement europenii şi susţine deschis oponenţii valorilor promovate de Uniunea Europeană, în special în ceea ce priveşte imigraţia. „Dacă tendinţele actuale se vor menţine, continentul (european) va fi de nerecunoscut în 20 de ani sau mai puţin”, scrie în document.

Germania acordă „o mare importanţă” prezenţei presei libere pe teritoriul său, a punctat Wadephul, referindu-se la un alt subiect recent de dispută cu Washingtonul. În septembrie, şeful diplomaţiei germane a pledat pentru o presă „liberă, inclusiv” în Statele Unite, atunci când Casa Albă preconiza să scurteze durata vizelor pentru jurnaliştii străini.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.