Vladimir Putin a semnat vineri un decret care permite statului să suspende directorii şi acţionarii oricărei companii care nu respectă contractele de apărare ale statului în condiţii de lege marţială, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decretul ar permite Ministerului Industriei să numească un nou administrator extern care să preia conducerea acestor companii.

Putin a decretat în octombrie legea marţială în cele patru regiuni anexate ilegal din Ucraina, asupra cărora Moscova are doar parţial controlul. La un an de la începerea războiului cu Ucraina, el nu a extins legea marţială în întreaga Rusie, dar a plasat efectiv economia pe picior de război, cu fabrici de armament care lucrează non-stop, în trei schimburi, pentru a satisface nevoile armatei.

Noul decret se va aplica companiilor care "îşi încalcă obligaţiile ce decurg dintr-un contract cu statul, inclusiv dacă nu iau măsuri pentru a garanta livrările de producţie".

Întrebat anterior, în cadrul briefingului său zilnic de presă, dacă ar putea fi introdusă legea marţială în anumite regiuni ale Rusiei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că aceasta este prerogativa preşedintelui, dar nu a spus dacă Putin plănuieşte o astfel de măsură.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.