Donald Trump, care urmează să plece din Florida cu destinaţia New York, unde marţi va fi inculpat oficial pentru acuzaţii penale, are sprijinul a cel puţin unui lider mondial - premierul Ungariei, Viktor Orbán, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Politicianul ultraconservator este singurul lider european care şi-a transmis public pe Twitter sprijinul său, spunându-i luni lui Donald Trump să "continue să lupte" .

"Suntem alături de tine", a adăugat Orban, fără a preciza cine este acel "noi".

Donald Trump urmează să zboare către New York luni, în jurul prânzului, ora locală (19:00 ora României), potrivit unor surse din Florida, iar marţi compare în faţa tribunalului din Manhattan pentru a fi inculpat oficial pentru muşamalizarea unei plăţi efectuate în campania electorală din 2016 către actriţa de filme pentru adulţi Stormy Daniels, pentru a o face să tacă în legătură cu o relaţie sexuală pe care ar fi întreţinut-o.

CE SE VA ÎNTÂMPLA MARŢI LA NEW YORK

Trump, primul fost preşedinte american care se confruntă cu acuzaţii penale, urmează să fie pus sub acuzare, să i se ia amprentele şi să fie fotografiat marţi la tribunalul din centrul Manhattanului. Avocaţii săi au declarat că va pleda nevinovat.

Acuzaţiile specifice incluse în rechizitoriul marelui juriu nu au fost dezvăluite, dar punerea sub acuzare de marţi marchează prima înfăţişare a lui Trump în instanţă în acest caz.

Într-o postare pe reţelele sociale, duminică seara târziu, Trump a declarat că intenţionează să părăsească proprietatea sa Mar-a-Lago din Palm Beach la prânz şi se va caza la Trump Tower, iar marţi dimineaţă va fi la tribunal.

Un oficial al tribunalului a declarat că punerea sub acuzare este programată pentru marţi, la ora 14.15 (21.15, ora Bucureştiului). Trump se va întoarce apoi în Florida şi va rosti un discurs la Mar-a-Lago la ora loclă 20:15 (miercuri, 3.15 ora României), a precizat biroul său.

Trump este aşteptat să se prezinte în faţa judecătorului Juan Merchan, judecătorul care a prezidat şi procesul penal de anul trecut, în care compania imobiliară a lui Trump a fost condamnată pentru fraudă fiscală. Trump însuşi nu a fost acuzat în acel caz.

Trump a scris vineri pe reţelele de socializare că Merchan îl urăşţe şi l-a atacat, de asemenea, pe procurorul de caz, procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg. Acest lucru ar putea duce la alte pericole juridice pentru Trump, a declarat predecesorul lui Bragg, Cyrus Vance. "Am fost deranjat de atacurile nepotrivite, extrem de personale şi ad hominem împotriva procurorului districtual şi a judecătorului Merchan", a declarat Vance.

MĂSURI DE SECURITATE SUPLIMENTARE PENTRU TRUMP

Un oficial al tribunalului a declarat că judecătorul va decide luni dacă va permite sau nu accesul camerelor de luat vederi în sala de judecată.

Poliţia newyorkeză a început în weekend să pună garduri de blocare a accesului pe marginea trotuarelor din jurul Trump Tower şi a clădirii Tribunalului Penal din Manhattan, în centrul oraşului. Sunt aşteptate demonstraţii în aceste locuri, iar poliţia a promis că va fi pregătită.

Alte săli de judecată de la etajele superioare ale tribunalului vor fi închise înainte de punerea sub acuzare a fostului preşedinte, ca parte a măsurilor de securitate, a declarat un oficial al instanţei.

Reprezentanta americană Marjorie Taylor Greene i-a îndemnat duminică pe susţinătorii lui Trump să i se alăture, marţi, la un protest în apropierea tribunalului. "Ei nu vin după preşedintele Trump, vin după noi, el doar le stă în cale", a scris ea pe reţelele sociale.

Înainte de punerea sub acuzare, marele juriu a audiat probe despre o plată de 130.000 de dolari către actriţa de filme pentru adulţi Stormy Daniels în ultimele zile ale campaniei prezidenţiale din 2016. Daniels a declarat că a fost plătită pentru a păstra tăcerea în legătură cu o întâlnire sexuală pe care a avut-o cu Trump la un hotel din Lake Tahoe în 2006. Trump neagă această aventură.

Trump, în vârstă de 76 de ani, a fost preşedinte din 2017 până în 2021, iar în noiembrie şi-a lansat candidatura pentru a redobândi preşedinţia în 2024. Acuzaţia penală s-ar putea să-i stimuleze campania, cel puţin pe termen scurt, sunt de părere experţii.

Cazul de la New York este însă doar una dintre numeroasele anchete cu care se confruntă republicanul. Un procuror din Georgia investighează presupusele eforturi ale lui Trump de a anula înfrângerea sa în alegerile din 2020 în acel stat. De asemenea, Departamentul de Justiţie al SUA investighează atât acţiunile lui Trump în cadrul alegerilor din 2020, cât şi păstrarea de către acesta a unor documente secrete după plecarea de la Casa Albă în 2021.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.