Liderii republicani se pregătesc de o bătălie privind viitorul partidului, după hotărârea lui Donald Trump de a-şi schimba avocaţii în procesul destituirii, un semn al faptului că preşedinele american ar urma să nu renunţe la straegia falselor acuzaţii de fraudă masivă în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei doi avocaţi, care ar urma să conducă echipa miliardarului newyorkez în procesul care începe în Senat la 9 februarie, nu vor schimba această strategie, în urma unor dezacorduri cu privire la modul în care să se procedeze, scrie presa americană.

Trump vrea ca ca ei să continue să pledeze teza unei fraude masive în alegerile prezidenţiale, în care democratul Joe Biden a obţinut o victorie, în loc să se concentreze asupra problemei legalitării procedurilor vizând un preşedinte care nu se mai află în funcţie.

Fostul preşedinte american a anunţat că a recrutat doi avocaţi care să-i conducă echipa apărării. Este vorba despre ”avocaţii pledanţi foarte respectaţi” David Schoen şi Bruce L. Castor Jr, a anunţat el într-un comunicat.

Castor a făcut carieră în dreptul penal, iar Schoen este un specialist în ”procese în drept civil în Alabama şi în apărare penală federală la New York, inclusiv în apărarea gulerelor albe şi în alte cazuri complexe”. Cei doi ”sunt de părere că destituirea este neconstituţională”, arată el în comunicat.

Donald Trump a fost inculpat de ”incitare la insurecţie” după ocuparea Capitoliului, la 6 ianuarie, de către sute de susţinători de-ai săi, în timp ce parlamentarii se reuneau pentru a certifica victoria lui Joe Biden. Senatul este însărcinat, de-acum să-l judece pe fostul preşedinte.

Violenţele, care s-au soldat cu cinci morţi, au scos la iveală disensiuni în cadrul Partidului Republican, între susţinătorii lui Trump şi moderaţi.

Procesul ”îi va obliga pe toţi republicanii să ia poziie mai clar” în cadrul unui partid în care coexistă ”multe voci diferite”, aprecia duminică, la ABC News, guvernatorul Arkansasului, Asa Hutchinson.

Partidul Republican, consideră el, ”trebuie să-i respecte pe oameni care l-au susţinut pe Donald Trump (...), dar, în acelaşi timp, nu vrem să facem abstracţie de lucrurile teribile care s-au întâmplat la Capitoliu”.

”Avem nevoie de un nivel de responsabilitate, însă trebuie să ne asigurăm totodată să nu ne sfâşiem înaintea alegerilor parlamentare de anul viitor şi după aceea”, avertizează el.

”Preşedinele Trump a ajutat la construirea partidului în aceşti patru ani şi sper că el nu va ajuta la distrugerea (partidului) în următorii patru ani”, a comentat guvernatorul.

”INACCEPTABIL”

”Ceea ce a făcut a fost un lucru rău şi de nescuzat”, a declarat, la CNN., senatorul din Ohio Rob Portman.

”Însă această problemă a constituţionalităţii trebuie să fie rezolvată. Vom condamna un cetăţean, pe cineva care nu mai este în funcţie, iar asta va crea un precedent”, a adăugat el.

Fostul preşedinte ar urma să scape încă o dată destituirii, care se adoptă cu cel puţin 67 de voturi.

Democraţii  deţin o majoritate fragilă în Senat şi par să nu convingă suficienţi republicani, care pledează în favoarea unei moţiuni de cenzură - larg simbolică.

"Grand Old Party" vrea să nu-i înstrăineze pe susţinătorii loiali ai lui Trump, care se bucură de o puternică influenţă în rândul celor 74 de milioane de alegători care l-au votat în noiembrie şi în Congres.

”Popularitatea preşedintelui Trump nu a fost niciodată atât de puternică ca azi, iar susţinerea sa este, poate, mai importantă decât a fost vreoată înainte”, proclamă un grup de susţinere financiară a miliardarului,  "Save America".

Însă unii aleşi îndeamnă la o ruptură cu fostul locatar al Casei Albe.

”Trebuie să încetăm să fim partidul care apără, oricât de puţin, o insurecţie, moartea unui poliţist şi altor americani la Capitoliu”, a declarat la NBC News Adam Kinzinger, unul dintre cei zece republicani din Camera Reprezentanţilor care a votat în favoarea inculpării (”impeachment”) a miliardarului.

Soarta lui Marjorie Taylor Greene ilustrează disensiuni în partid. Aleasă în noiembrie, ea îşi revendică susţinerea faţă de teze complotiste ale mişcării de extremă dreapta QAnon şi se aşează în sptele lui Trump atunci când afirmă că i s-a furat victoria.

Ea a declanşat recent o adevărată furtună de critici şi de îndemnuri la demisie, în urma unor declaraţii trecute împotriva unei victime a atacului armat de la Liceul din Parkland şi unor comentarii în care pare să îndemne la execuţii ale unor democraţi.

”Eu nu cred că trebuie să pedepsim pe cineva, din punctul de vedere al disciplinei partidului, pentru că are opinii un pic diferite”, apreciază Asa Hutchinson. Rob Portman consideră, în schimb, că ”liderii republicani trebuie să să spună că acest lucru este total inacceptabil”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.