Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, merge, luni, în Ungaria pentru a discuta cu Viktor Orban "securitatea aprovizionării cu energie a Europei", a anunţat purtătorul de cuvânt al acesteia, în timp ce Budapesta blochează un proiect de embargo asupra petrolului rusesc, relatează lefigaro.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dependentă de achiziţiile sale de petrol din Rusia, Ungaria le cere partenerilor săi din UE garanţii pentru aprovizionarea ca să fie de acord cu un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei.

"Ungaria nu va fi de acord cu propunerea Comisiei de sancţiuni împotriva Rusiei pentru că pune o problemă şi nu oferă o soluţie”, a declarat şeful diplomaţiei maghiare Peter Szijjarto, citat luni de purtătorul de cuvânt al guvernului Zoltan Kovacs.

Propunerea Comisiei ar avea efect de "bombă atomică pentru economia Ungariei şi ar distruge aprovizionarea noastră stabilă cu energie”, a explicat el. Pentru adoptarea sancţiunilor este necesară unanimitatea celor 27.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.