Un val de tsunami de un metru a fost măsurat marţi seara în nord-vestul Japoniei, în urma unui cutremur puternic, iar un aviz de tsunami a fost ridicat două ore şi jumătate mai târziu, fără ca pagube majore sau răniţi grav să fi fost raportaţi imediat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Magnitudinea cutremurului, care a avut loc la ora locală 22.22 (16.22, ora României), a fost de 6,4 potrivit măsurătorilor Institutului american de geofizică USGS.

Agenţia Naţională japoneză de Meteorologie l-a evaluat, după o metodă diferită, la 6,7, după o primă estimare de 6,8.

Un val de un metru înălţime era aşteptat pe o poţiune a coastei de nord-vest a Insulei Honshu, principala insulă din arhipelag, în prefecturile Yamagata, Niigata şi Ishikawa, potrivit unor estimări ale Agenţiei Naţionale de Meteorologie.

Agenţia a măsurat un val, în cel puţin cinci puncte, însă a ridicat avizul miercuri, către ora locală 1.00 (marţi, ora 19.00, ora României).

Autorităţile recomandă evitarea zonei de coastă, ca măsură de precauţie.

Aproximativ 600 de persoane s-au refugiat în clădiri publice, în localitatea Murakami, în prefectura Niigata - cea mai afectată.

”Zguduituri cu adevărat puternice au fost resimţite”, a declarat un comentator de la postul public NHK, care şi-a întrerupt imediat programele pentru a difuza informaţii despre acest cutremur, resimţit într-o mare parte a Honshu, inclusiv la Tokyo.

Zguduiturile au atins o intensitate de peste 6+ pe scala japoneză ce măsoară resimţirea cutremurelor în mai multe localităţi, un nivel la care este considerat dificil să rămâi în picioare.

TRENURI OPRITE

Camere NHK ce se declanşază automat în caz de curtremur au surprins groaza într-unul dintre birourile locale ale postului, în momentul seismului.

Centre de apel ale serviciilor de urgenţă erau saturate, întreruperi de electricitate constatate, scurgeri de gaze naturale semnalate, iar trenuri oprite, potrivit NHK.

Tronsoane rutiere au fost de asemenea închise.

Companiile de electricitate nu au semnalat anomalii la instalaţii situate în perimetrul afectat.

Potrivit unui martor, clienţi ai unui bar au părăsit localul, după ce sticle şi alte obiecte au căzut, însă presa şi autorităţile nu au anunţat imediat pagube majore în regiunea cea mai afectată.

”Nu am putut să stabilim încă o imagine precisă a situaţiei, continuăm să colectăm informaţii, însă pentru moment nu am primit vreo semnalare a unor pagube sau persoane rănite” grav, a declarat pentru AFP un funcţionar din cadrul autorităţilor locale din prefectura Niigata.

Pompieri au anunţat, la rândul lor, că două femei au fost rănite - o sexagenară şi o femeie în vârstă de 82 de ani, care ”au căzut din cauza seismului, dar sunt conştiente”.

Cutremurul a avut loc în toiul nopţii, într-o zonă în mare parte rurală şi nu este uşor să se evalueze totul rapid. NHK a anunţat alenecări de teren în timp ce locuitori erau pe cale să evacueze locuinţe.

Guvernul a înfiinţat o celulă de criză specială, pentru a urmări situaţia şi a pune în aplicare dispoziţiile necesare, a pecizat un purtător de cuvânt al Exercutivului Yoshihide Suga, într-o conferinţă de presă.

O REGIUNE ÎN CARE AU LOC CUTREMURE FRECVENT

”Este foarte posibil să aibă loc noi cutremure puternice, fiţi atenţi”, repetau în buclă comentatori de la alte posturi de televiziune, insistând asupra pericolului în apropiere de coastă.

Seisme secundare sunt uneori mai puternice decât primul cutremur, a avertizat un expert ştiinţific NHK.

Japonia se află la joncţiunea a patru plăci tectonice şi înregistrează anual aproximativ 20% dintre cele mai violente seisme din lume.

Japonezii încă îşi mai amintesc tsunamiul de la 11 martie 2011 care, în urma unui cutremur în larg de magnitudinea 9, a ucis 18.500 de persoane şi a provocat accidentul nuclear de la Fukushima.

Regiunea Niigata (nord-vest) a fost deja afectată de cutremure sângeroase în 2004 şi 2007, care au antrenat oprirea Centralei Nucleare Kashiwasaki-Kariwa, cea mai importantă din ţară, cu şapte reactoare, o  instalaţie care a fost doar parţial repornită, după care a fost din nou oprită din cauza unor noi dispoziţii după tsunamiul din 2011.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.