Un incendiu a izbucnit luni la Abu Dhabi şi a antrenat ”explozia” a trei camioane cisternă care transportau carburant, soldată cu trei morţi, a anunţat poliţia din capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU), care precizează că un incendiu ”minor” a avut loc, de asemenea, în apropiere de aeroport, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Explozia celor trei camioane cisternă a avut loc ”în apropiere de rezervoare de depozitare ale ADNOC”, o compania petrolieră din Abu Dhabi, şi s-a soldat cu moartea unui pakistanez şi a do indieni, potrivit agenţiei ofciale WAM, care anunţă, de asemenea, ”şase răniţi uşor către moderat”.

Un incendu ”minor” a izbucnit, de asemenea, în ”noua zonă de construcţie a aeroportului internaţional din Abu Dhabi”, însă autorităţile nu anunţă victime.

În acelaşi timp, rebeli huthi din Yemen anunţau că urmau să facă un ”anunţ omportant” în următoarele ore, cu privire la o ”operaţiune militară de anvergură în Emiratele Arabe Unite (EAU)”, potrivit unui mesaj postat pe Twitter de către un purtător de cuvânt militar al acestora, Yahya Saree.

Explozia şi incendiul au fost cauzate ”probabil” de către ”drone”, iar ”obiecte zburătoare” au ”căzut” în locuile respective, potrivit agenţiei oficiale WAM, care citează Poliţia din Abu Dhabi, care a lansat o ”vastăanchetă”.

EAU fac parte dntr-o coaliţie militară condusă de către Arabia Saudită, care intervine în Yemen din 2015 în susţinerea forţelor guvernamentale împotriva huthi, insurgenţi susţinuţi de Iran.

După ce s-au distanţat, EAU au revenit recent pe teren în Yemen, unde susţin Brigada ”Giganţilor”, care a ”eliberat” teritorii cucerite de către rebeli.

Războiul din Yemen s-a intensificat în ultimele săptămâni printr-o multiplicare a unor raiduri ale coaliţiei şi ofensive la sol ale forţelor pe care le susţine.

Rebelii huthi şi-au multiplicat la rândul lor atacurile cu rachete şi drone vizând teritoriul saudit.

EAU, care se prezintă drept o oază de pace în regiunea tulburată a Orientului Mijlociu, nu a fost vizate niciodat în vreun atac cunoscut al huthi.

Coaliţia a anunţat luni că relevat o intensificare a unor atacuri cu ”drone-capcană lansate de către huthi de pe aeroportul internaţonal din Sanaa”, potrivit agenţiei oficiale saudite de presă SPA:

Rebelii huthi au reuşit, după ce au cucerit capitala yemenitî Sanaa, să cucerească porţiuni vaste ale teritoriului yemenit, mai ales în nord.

Intervenţia EAU se concentra, până de curând, în sudul Yemenului.

La 3 ianuarie, rebeli au confiscat nava ”Rwabee”, care naviga sub pavilion EAU, în largul portului Hodeida, în vestul Yemenului, care asigura un transport de material militar.

Abu Dhabi, care dă asigurări că nava transporta material militar destinat unui spital yemenit, a dennţat atunci o ”escaladare periculoasă” la Marea Roşie.

Acest act de ”piraterie”, denunţă coaliţia, a avut loc în momentul în care Brigada ”Giganţilor” lupta împotriva unor rebeli huthi în regiunea Chabwa.

Săptămâna trecută, aceste forţe loialiste au permis Guvernului yemenit să recucerească de la huthi această provincie petrolieră în urma unor confruntări armate aprige.

Iranul, care întreţie relaţii dificile cu EAU, este singura ţară care îi susţine în mod deschis pe rebeli, însă neagă că le furnizează armament, aşa cum îl acuză Arabia Saudirtă şi Statele Unite.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.