Pe DN 1, localitatea Bradu, judeţul Sibiu, conducătorul unui autoturism a intrat în coliziune laterală cu un TIR, după care s-a răsturnat pe suprafaţa...
Armistiţiul care a intrat vineri în vigoare în Fâşia Gaza a permis ONU ”să crească” livrarea de ajutoare umanitare în enclavă, unde au fost...
Majoritatea pacienţilor internaţi la Secţia de Terapie Intensivă - conectaţi a ventilatoare - a Spitalului al-Shifa din Gaza a murit, din cauza lipsei...
Israelul a autorizat miercuri - pentru prima oară de la începutul războiului - intrarea în Fâşia Gaza a unui camion cu carburant, în contextul în care...
Zece TIR-uri au trecut prin punctul de la Rafah, din Egipt în Fâşia Gaza, şi au fost preluate de Semiluna Roşie palestiniană duminică, relatează CNN şi AFP.
Fâşia Gaza, asediată de armata israeliană, va putea beneficia de un flux continuu de ajutor, au anunţat Statele Unite, care au avertizat totodată Iranul...
Cehia urmează să cumpere 24 de avioane americane de vânătoare de tip F-35, a anunţat premierul ceh Petr Fiala, iar primele aeronave vor ajunge în ţară în...
Cel puţin 13.000 de oameni au fugit din Nagorno Karabah în Armenia, anunţă marţi Erevanul, la aproape o săptămână de la ofensiva-fulger victorioasă a...
Sute de sirieni au manifestat întreaga săptămână, în sudul Siriei, unde cer sfârşitul regimului lui Bashar al-Assad, pe fondul unei deteriorări a...
Patru persoane au fost rănite, una decedând. în urma unui incendiu izbucnit la un depozit de carburant şi material lemnos al unei firme din localitatea...
OSCAR Downstream a organizat în luna mai evenimentul Ziua Porţilor Deschise în cadrul depozitului din Zădăreni, judeţul Arad. Clienţii, partenerii OSCAR,...
Ucraina anunţă duminică faptul că a respins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ”cel mai important atac cu dronă” la Kiev de la începutul...
Un depozit de carburant a luat foc, în noaptea de marţi spre miercuri, în satul rus Volna, în apropiere de Crimeea, anunţă într-o postare pe Telegram...
Guvernul comunist cubanez a anulat defilarea tradiţională de 1 Mai, din cauza unei penurii grave de carburant, prima anulare a acestui eveniment din motive...
Miguel Diaz-Canel, singurul candidat al Partidului Comunist Cubanez (PCC, unic), a fost reales, fără vreo surpriză, de către 97,66% dintre cei 470 de membri...
Fregata rusă ”Admiral Gorşkov” şi petrolierul ”Kama” s-au reaprovizionat cu carburant în portul Jeddah, în Arabia Saudită, după care au părăsit...
Statele unite au şters de la distanţă software sensibile de la bordul avionului american fără pilot de tip MQ-9 Reaper, înainte ca drona să se...
Statele Unite nu ştiu dacă un avion rusesc de vânătoare de tip Suhoi 27 (Su-27) a lovit în mod intenţionat un avion american fără pilot de tip MQ-9 Reaper...
Preşedintele rus Vladimir Putin cere miercuri armatei ruse să nu mai bombardeze regiuni ruseşti, de pe teritoriul Ucrainei, în urma cărora mulţi oameni au...
Armenia acuză Azerbaidjanul de ”epurare etnică” - prin blocada regiunii separatiste azere Nagorno Karabah - luni, într-o audiere la Curtea Internaţională...
Guvernul belgian nu este în măsură să furnizeze Kievului tancuri, aşa cum cere preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă anunţă că acordă...
NASA a anunţat miercuri că a acordat 425 de milioane de dolari companiei Boeing, pentru proiectul ”Sustainable Flight Demonstrator” al agenţiei, în timp...
Un tânăr a murit iar alţi doi au fost grav răniţi în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce un autoturism a fost scăpat de sub control, a lovit doi...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat marţi la Tirana ce repercursiuni vor fi după măsura embargoului privind ţiţeiul rusesc, că vor fi...
Rusia probabil că scoate ogive nucleare din vechile rachete de croazieră şi trage muniţie nearmată către Ucraina, estimează sâmbătă serviciul militar...