O redeschidere a frontierelor terestre ale Spaniei la 22 iunie este ”studiată” şi urmează să fie discutată cu Franţa şi Portugalia, a confirmat joi o sursă din cadrul Guvernului, după ce ministrul spaniol al Turismului Reyes Maroto a făcut un anunţ în acest sens, iar Guvernul avansează o redeschidere a sectorului turismului de la 1 iulie, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spania urmează să-şi redeschidă - la 22 iunie - frontierele terestre cu Franţa şi Portugalia, a anunţat joi ministrul spaniol al Turismului Reyes Maroto, citat de AFP.

”În cazul Franţei şi Portugaliei, aş vrea să confirm că, începând de la 22 iunie, restricţiile impuse mobilităţii terestre vor fi eliminate”, a anunţat ea într-o întâlnire cu presa internaţională.

”În principiu, carantina va fi eliminată”, a anunţat ministrul.

Ministrul portughez de Externe Augusto Santos Silva s-a declarat ”surprins” de acest anunţ unilateral, scrie Reuters.

Ministerul spaniol al Turismului a revenit asupra declaraţiei ministrului Reyes Maroto în urma reacţiei portugheze  şi a anunţat o posibilă prelungire a controalelor la frontieră după 21 iunie şi o redeschidere a sectorului turismului de la 1 iulie.

Contactat de Reuters, ministerul nu a răspuns imediat pentru a clarifica situaţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.