Vladimir Putin a vorbit vineri la telefon cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, căruia i-a cerut să-şi reconsidere ajutorul acordat Ucrainei, subliniind că sprijinul militar pe care Occidentul îl acordă acestei ţări invadate de Rusia determină Kievul să respingă ideea unor negocieri, relatează agenţia TASS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Convorbirea telefonică a fost iniţiată de cancelarul german, precizează Kremlinul.

Potrivit agenţiei ruse de presă, Vladimir Putin a subliniat "caracterul distructiv al pompării de arme occidentale în Ucraina".

"A fost atrasă atenţia asupra liniei distructive a statelor occidentale, inclusiv a Germaniei, care alimentează regimul de la Kiev cu arme şi antrenează armata ucraineană. Toate acestea, precum şi un sprijin politic şi financiar cuprinzător pentru Ucraina, determină Kievul să respingă categoric ideea oricăror negocieri", se arată într-un comunicat de presă al Kremlinului.

Kremlinul susţine că acest lucru "îi încurajează, de asemenea, pe naţionaliştii radicali ucraineni să comită tot mai multe crime sângeroase împotriva civililor".

"Preşedintele rus a îndemnat partea germană să îşi reconsidere abordările în contextul evenimentelor din Ucraina", menţionează comunicatul Kremlinului.

Germania intenţionează să livreze Ucrainei, în această primăvară, şapte tancuri Gepard vechi, care se vor adăuga celorlalte 30 de tancuri de apărare antiaeriană care sunt deja folosite pentru a lupta împotriva armatei ruse, a relatat vineri revista "Der Spiegel". Cele şapte tancuri, care sunt în prezent reparate de producătorul de armament Krauss-Maffei Wegmann (KMW), cu sediul la Munchen, sunt menite să ajute Ucraina în protejarea oraşelor şi infrastructurii sale împotriva bombardamentelor ruseşti. De asemenea, guvernul german intenţionează să trimită mai multă muniţie pentru Gepard împreună cu tancurile suplimentare. Furnizarea de muniţie pentru Gepard s-a dovedit a fi însă problematică, deoarece Elveţia, care deţine stocuri de muniţie, refuză să o furnizeze, invocând statutul său de neutralitate, a relatat Reuters.

PUTIN: ATACURILE ASUPRA UCRAINEI, "INEVITABILE"

Pe de altă parte, Putin i-a transmis lui Olaf Scholz că Rusia "s-a abţinut" până acum de a viza anumite ţinte din Ucraina, dar acum "se vede nevoită" să dea un răspuns la "atacurile provocatoare ale Kievului", ceea ce sugerează că atacurile ruseşti asupra infrastructurii critice ucrainene vor continua. Putin i-a cerut totodată lui Scholz ca agenţiile ruseşti să aibă acces la investigarea atacurilor asupra gazoductelor Nord Stream.

"S-a remarcat faptul că forţele armate ruseşti s-au abţinut mult timp de la a viza anumite ţinte din Ucraina, dar acum astfel de măsuri au devenit un răspuns forţat şi inevitabil la atacurile provocatoare ale Kievului împotriva infrastructurii civile ruseşti, inclusiv podul din Crimeea şi instalaţiile energetice. Acest lucru include, de asemenea, atacul terorist asupra conductelor Nord Stream şi Nord Stream 2, ale cărui circumstanţe trebuie să fie investigate în mod transparent, cu implicarea agenţiilor ruseşti relevante”, menţionează comunicatul Kremlinului.

CITEȘTE ȘI Guvernul german: Scholz l-a îndemnat pe Putin să găsească o soluţie diplomatică la războiul din Ucraina "cât mai curând posibil"

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.