Preşedintele Joe Biden, învestit în funcţie miercuri, a ajuns la Casa Albă însoţit de prima doamnă, Jill Biden, şi de familia lor. Câteva minute mai târziu, vicepreşedinta Kamala Harris a intrat în edificiu de asemenea împreună cu familia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cuplul prezidenţial a pornit spre Casa Albă de la Cimitirul Arlington la ora locală 15:15, după care e programat să înceapă evenimentul virtual „Parade Across America”, găzduit de actorul Tony Goldwyn.

Actorul Tom Hanks va găzdui „Celebrating America”, organizat de Presidential Inaugural Committee, care va cuprinde reprezentaţii Bruce Springsteen, Foo Fighters, John Legend, Justin Timberlake, Demi Lovato, Jon Bon Jovi şi Ant Clemons, între alţii.

Convoiul prezidenţial s-a oprit la Freedom Plaza, de unde Biden a continuat drumul spre Casa Albă cu o „escortă militară de paradă”.

Înainte ca noul preşedinte să ajungă a avut loc o paradă militară, de-a lungul Pennsylvania Avenue, pentru a marca inaugurarea mandalului. Câteva zeci de persoane au urmărit de pe margine defilarea şi sosirea noului lider.

Maşina preşedintelui, flancată de reprezentanţi ai Serviciilor Secrete, s-a oprit mai multe minute în apropierea Casei Albe. Într-un final, Biden şi soţia lui au coborât şi au intrat în curtea Casei Albe mergând alături de familia lor.

Preşedintele i-a salutat pe oamenii adunaţi să îi urmărească sosirea şi pe câţiva jurnalişti aflaţi la faţa locului. „Continuă să faci ce faci”, i-a spus unui reporter.

El le-a mulţumit şi, după câteva minute, a intrat în curtea Casei Albe, de care nu este străin, având în vedere că a fost vicepreşedinte în administraţia Obama. Joe şi Jill Biden şi întreaga familie au intrat în Casa Albă la ora României 22:50, după ce au fost întâmpinaţi de militari şi de o fanfară care a intonat „Hail to the Chief" şi „God Bless America”.

Joe Biden urmează să semneze, la ora locală 17:15, ordine executive şi alte acţiuni prezidenţiale. Jumătate de oră mai târziu, cei numiţi de preşedinte vor depune jurământul.

La ora locală 19:00 (ora României 02:00), secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, va susţine primul briefing pentru media. Înainte de ora 21:00, Biden şi Harris vor livra discursuri în programul „Celebrating America” dedicat inaugurării mandalului.

Vicepreşedintele Kamala Harris şi soţul ei, Doug Emhoff, au ajuns câteva minute mai târziu. Ei au coborât de asemenea din maşină şi s-au reunit cu familia, după care au mers spre Casa Albă. Harris a salutat de departe oamenii adunaţi şi presa.

„Să merg la muncă”, a fost răspunsul ei la întrebarea „Care este prima dumneavoastră sarcină de serviciu?” adresată de jurnaliştii de pe margine.

Ea este prima femeie vicepreşedinte al SUA şi prima femeie de culoare şi cu origini sud-asiatice care deţine această funcţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.