Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a declarat joi, într-o conferinţă de presă, după întâlnirea cu omologul său ucrainean Dimitro Kuleba, în Antalia, că Rusia nu plănuieşte să atace alte ţări. Lavrov denunţă drept ”periculoase” livrări de armament ale Occidentului în Ucraina. Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba îşi exprimă joi regretul faţă de lipsa unor progrese în vederea unui armistţiu în Ucraina, în cadrul unei întâlniri cu omologul său rus Serghei Lavrov la Antalya, în sudul Turciei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Kuleba anunţă că nu s-au înregistrat progrese în vederea unui armistiţiu în Ucraina în negocierile din Antalya cu Lavrov

"Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina", a declarat Lavrov răspunzând unei întrebări.

El a precizat că cei care trimit arme în Ucraina trebuie să fie conştienţi că răspund pentru acţiunile lor, ca şi cei care trimit merecenari în Ucraina.

Lavrov denunţă, după reuniunea de la Antalya, drept ”periculoase” livrările de armament ale Occidentului în Ucraina şi recrutarea unor ”mercenari” străini
CITEȘTE ȘI Lavrov denunţă, după reuniunea de la Antalya, drept ”periculoase” livrările de armament ale Occidentului în Ucraina şi recrutarea unor ”mercenari” străini

Lavrov a respins acuzaţii cu privire la atacarea civililor în Ucraina de către militari ruşi, inclsuiv cu privire la la un atac vizând un spital de pediatrie, la Mariupol (sud), un atac soldat cu cel puţin trei morţi, inclusiv o fetiţă, potrivit primăriei, drept ”ţipete jalnice” a inamicilor Rusiei, rel.atează The Assocated Press

În această primă reacţie a Guvernului rus cu privire la atacul de la spitalul de pediatrie din Mariupol, Lavrov nu a negat şi nici nu s-a sfiit să recunoască vina atacului.

El a declarat că combatanţi de extremă dreapta ucraineni au preluat controlul asupra spitalului şi-l foloseau pe post de bază.

El a declarat că toţi pacienţii şi angajaţii spitalului au fost mutaţi din clădire înainte de asaltul rus, în pofida unor imagini postate pe reţele de socializare în care apar numeroşi civili răniţi şi după ce Primăria din Mariupol a anunţat că în atac au fost ucise trei persoane, inclusiv un copil.

Lavrov a anunţat că Rusia este pregătită să negocieze în continuare, fără să dea vreun semn că Moscova şi-ar slăbi poziţia în război.

El a dat asigurări că Moscova va face faţă sancţiunilor fără precedent pe care i le-a impsu Occidentul din cauza invaziei Ucrainei.

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a anunţat, după această reuniune în marja Forumului Diplomatic din Antalya cu Lavrov, că această întâlnire nu a condus la vreun progres în vederea opririi războiului şi invaziei ruse a Ucranei.

El a subliniat că s-a întâlnit cu Lavrov pentru a discuta despre deschiderea unor coridoare umanitare, prin care civilii să se poată refugia din calea războiului rus, şi despre un armistiţiu.

Kuleba a declarat că în Rusia există şi ”alţi decidenţi” care este necesar să fie consultaţi şi a anunţat că a convenit împreună cu Lavrov să continue să caute o soluţie la criza umanitară declanşată de război.

Moscova nu este pregătită de un armistiţiu, şi-a exprimat el regretul.

”Ei (ruşii) vor ca Ucrana să se predea. Acest lucru nu are să se întâmple”, a subliniat Kuleba.

Kuleba a declarat că ”ultimul lucru” pe care şi-l doreşte este să ucidă speranţa ucrainenilor care vor să plece în siguranţă din oraşele ucrainene asediate de către armata rusă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.