OpenAI îşi extinde prezenţa în Emiratele Arabe Unite prin acorduri în energie, administraţie şi investiţii

OpenAI îşi extinde prezenţa în Emiratele Arabe Unite prin acorduri în energie, administraţie şi investiţii

OpenAI, compania americană care dezvoltă ChatGPT, a încheiat mai multe acorduri cu organizaţii din Abu Dhabi, în domeniile energiei, administraţiei publice şi investiţiilor, în timp ce încearcă să atragă noi finanţări din Orientul Mijlociu, relatează CNBC.

Directorul general al OpenAI, Sam Altman, s-a întâlnit cu prinţul moştenitor al Abu Dhabi, Khaled bin Mohamed bin Zayed Al Nahyan, care conduce şi Consiliul Executiv al emiratului. În urma discuţiilor au fost anunţate parteneriate pentru utilizarea modelelor avansate de inteligenţă artificială ale companiei americane în mai multe sectoare economice.

Unul dintre acorduri implică grupul petrolier de stat ADNOC, compania de tehnologie G42 şi OpenAI şi vizează implementarea tehnologiilor AI în activităţile operaţionale ale ADNOC. Separat, fondul suveran Mubadala şi compania Inception42 au convenit cu OpenAI să utilizeze instrumente avansate de inteligenţă artificială pentru analiza investiţiilor.

Guvernul din Abu Dhabi a anunţat şi o iniţiativă prin care politicile publice şi reglementările vor fi transpuse în formate care pot fi procesate automat de sistemele informatice. În plus, Inception42 şi OpenAI au semnat un acord pe cinci ani pentru extinderea utilizării inteligenţei artificiale în administraţie, companii şi educaţie.

Extinderea parteneriatelor are loc în paralel cu eforturile OpenAI de a atrage până la 20 de miliarde de dolari într-o nouă rundă de finanţare, coordonată inclusiv de investitori din Emiratele Arabe Unite. Fondul MGX, cu sediul în Abu Dhabi, a investit anterior atât în OpenAI, cât şi în rivala sa Anthropic, participând la finanţări de 122 de miliarde de dolari, respectiv 30 de miliarde de dolari.

Orientul Mijlociu a devenit în ultimii ani un centru important pentru investiţiile în inteligenţă artificială, marile companii tehnologice americane încheind acorduri pentru construirea unor centre de date de mari dimensiuni. Conflictele regionale au ridicat însă semne de întrebare privind riscurile asociate acestor investiţii.

Sam Altman a declarat că Emiratele Arabe Unite urmăresc să stabilească un model internaţional de integrare a inteligenţei artificiale în sectorul public şi privat. Potrivit acestuia, parteneriatele reflectă obiective comune privind siguranţa, accesibilitatea şi dezvoltarea responsabilă a tehnologiei.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră