Papa Francisc i-a adus joi un ultim omagiu predecesorului său Benedict al XVI-lea în timpul funeraliilor fostului suveran pontif, în cadrul solemn din Piaţa San Pietro şi în prezenţa a 50.000 de credincioşi, printre care şefi de stat şi capete încoronate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un discurs rostit de la altarul care a dominat imensa esplanadă din faţa Bazilicii Sfântul Petru, Papa Francisc a spus: "Benedict (...) fie ca bucuria ta să fie desăvârşită atunci când vei auzi vocea (Domnului, n.r.), în vecii vecilor!"

Înconjurat de cinci cardinali, Papa Francisc, care sosise în piaţă într-un scaun cu rotile, a stat în faţa sicriului simplu din lemn în care se afla trupul lui Benedict al XVI-lea, născut Joseph Ratzinger, pe care a fost aşezată o Evanghelie.

Ceremonia, punctată de rugăciuni şi imnuri religioase, a durat o oră şi 20 de minute.

Sfânta Liturghie, oficiată în latină şi în mai multe limbi, s-a desfăşurat în prezenţa a peste 4.000 de cardinali, episcopi şi preoţi, dar caracterul său excepţional a constat în prezenţa unui papă la funeraliile predecesorului său, o premieră în istoria recentă a Bisericii.

La finalul ceremoniei, sicriul a fost dus în interiorul maiestuoasei Bazilici Sfântul Petru pentru a fi înmormântat în cripta în care a fost înmormântat şi predecesorul său, Ioan Paul al II-lea, până la beatificarea sa în 2011, când sicriul său a fost mutat.

Înainte ca sicriul să pornească spre biserică, Papa Francisc, în picioare şi sprijinit într-un baston, şi-a făcut semnul crucii, a atins scurt sicriul şi apoi şi-a plecat capul într-un ultim salut.

PANCARTĂ CU "SANTO SUBITO" AFIŞATĂ ÎN MULŢIME

În mulţime, un grup de credincioşi a fluturat o pancartă cu inscripţia italiană "Santo subito" ("Sfânt imediat"), un slogan scandat la funeraliile lui Ioan Paul al II-lea pentru a cere canonizarea sa imediată.

Printre numeroşii şefi de stat şi de guvern prezenţi la adunare s-a numărat şi cancelarul german Olaf Scholz, compatriot al defunctului papă.

Clopotele au sunat la ora locală 11.00 (12.00, ora României) în mai multe oraşe germane, inclusiv în comuna natală a lui Benedict al XVI-lea din Bavaria, Marktl.

Înainte de ceremonie, credincioşii, printre care mulţi preoţi şi călugăriţe, au stat răbdători la coadă pentru a trece de porţile de securitate şi a intra în piaţa înconjurată de colonada lui Bernini. Unii au venit cu steaguri germane şi bavareze, dar şi cu steaguri argentiniene. Unii dintre credincioşii germani au afişat o pancartă mare pe care scria "Mulţumesc, Benedict!".

De luni până miercuri, aproape 200.000 de credincioşi veniseră deja la Bazilica Sfântul Petru pentru a se reculege la rămăşiţele teologului german, decedat sâmbătă la vârsta de 95 de ani şi a cărui demisie în 2013 a surprins întreaga lume.

Conform tradiţiei, sicriul de chiparos al lui Benedict al XVI-lea conţine monede şi medalii bătute în timpul pontificatului său, pallium-ul său (veşmântul liturgic) şi un text care descrie pe scurt pontificatul său, aşezat într-un cilindru de metal.

O PREMIERĂ ÎN ISTORIA RECENTĂ A BISERICII CATOLICE

Un astfel de eveniment este o premieră în istoria recentă a Bisericii Catolice, care are 1,3 miliarde de credincioşi în întreaga lume.

În 1802, Papa Pius al VII-lea a celebrat funeraliile lui Pius al VI-lea, care murise în exil în Franţa cu trei ani mai devreme, dar acesta din urmă nu renunţase la funcţia sa.

Moartea lui Benedict al XVI-lea a pus capăt unei perioade de zece ani de coabitare între doi bărbaţi în haine pontificale la Vatican, o premieră în istoria de două mii de ani a Bisericii.

Strălucit profesor de teologie, Joseph Ratzinger, un intelectual rezervat care nu se simţea în largul său în faţa presei şi a mulţimilor, a fost, înainte de a fi ales papă în 2005, timp de un sfert de secol, gardianul strict al dogmei Bisericii de la Roma în fruntea Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

Pontificatul său a fost marcat de multiple crize, cum ar fi scandalul Vatileaks din 2012, care a scos la iveală o vastă reţea de corupţie în Vatican. La începutul anului 2022, un reportaj din Germania a pus sub semnul întrebării modul în care a gestionat violenţele sexuale în perioada în care a fost arhiepiscop de München. El a ieşit atunci din tăcere pentru a-şi cere "iertare", dar a asigurat că nu a acoperit niciodată un infractor pedofil.

SPRE O DEMISIE A PAPEI FRANCISC?

Papa Francisc "este mai probabil să demisioneze acum că Benedict a murit", crede un jurnalist de la Vatican, citat de BBC.

Christopher Lamb, de la revista catolică The Tablet, spune că acest lucru nu înseamnă neapărat că actualul suveran pontif, în vârstă de 86 de ani, va demisiona pe termen scurt.

Papa Benedict a fost primul Papă din ultimii 600 de ani care a demisionat din funcţie când a spus că starea de sănătate precară nu îi permite să continue. Lamb spune că Papa Francisc "a pus cu adevărat piciorul pe acceleraţie" în ceea ce priveşte reformele. "Nu este clar cât timp i-a mai rămas, aşa că va dori să accelereze lucrurile în lunile următoare", spune el.

De asemenea, jurnalistul crede că există fricţiuni între actualul Papă şi aripa conservatoare a Bisericii Catolice. "Cred că vom avea parte de o perioadă turbulentă în Biserică în anii următori, deoarece este clar că există o bătălie pentru spiritul Bisericii şi există viziuni şi accente diferite", este de părere jurnalistul expert în problemele Vaticanului.

DESFĂŞURAREA FUNERALIILOR

UPDATE. Sicriul de chiparos cu trupul Papei Benedict al XVI-lea este transportat înapoi în Bazilica Sfântul Petru, unde va fi depus în cripta subterană.

Papa Francisc, care i-a adus un omagiu predecesorului său în predica rostită ceva mai devreme, şi-a plecat capul pentru a da o ultimă binecuvântare sicriului în drumul său spre bazilică.

În piaţă, au izbucnit aplauze, mulţi dintre enoriaţi fiind vizibil emoţionaţi, alţii strigând chiar ca Papa Benedict să fie sanctificat:

Mulţimea a început apoi să se îndrepte către ieşirile din piaţă.

În omilia sa, remarcă Reuters, Papa Francisc a folosit de mai multe ori referinţe biblice şi scrieri ale Bisericii prin care a părut că vrea să-l compare pe Benedict cu Iisus, invocând inclusiv ultimele cuvinte ale acestuia înainte de a muri pe cruce: "Tată, în mâinile tale îmi încredinţez spiritul".

De asemenea, Francisc s-a referit la Benedict în mod indirect parafrazând alte referinţe biblice la Iisus, inclusiv "iubirea înseamnă să fii gata să suferi".

Suveranul Pontif a vorbit despre "înţelepciunea, dragostea şi devotamentul pe care (Papa Benedict) le-a dăruit de-a lungul anilor" credincioşilor.

El a rostit numele lui Benedict doar o singură dată, la final, spunând: "Nu am avut timp să vorbesc despre Benedict: Benedict, prieten credincios al Mirelui (Isus), fie ca bucuria ta să fie deplină atunci când îi auzi vocea, acum şi în vecii vecilor!".

La slujbă au participat 125 de cardinali, 200 de episcopi şi aproximativ 3.700 de preoţi. 

Clerici din întreaga lume, câţiva şefi de stat şi mii de credincioşi au participat la ceremonie, la sfârşitul căreia soarele a început să străpungă, încet-încet, perdeaua de ceaţă.

UPDATE. Zeci de preoţi îmbrăcaţi în alb au păşit în Piaţa Sfântul Petru pentru a da publicului împărtăşania, în sunetul imnurilor religioase.

Cei îndureraţi se apropie de bariere pentru a primi pâine şi vin - care, potrivit catolicilor, reprezintă trupul şi sângele lui Iisus Hristos.

UPDATE. Într-o linişte desăvârşită, cei adunaţi la căpătâiul papei defunct au ascultat citirea Evangheliei după Sfântul Luca, în care Isus îi spune hoţului: "Astăzi, împreună cu mine, vei fi în Paradis".

În omilia sa, Papa Francisc i-a adus un ultim omagiu predecesorului său: "Să încredinţăm spiritul lui Benedict cu recunoştinţă, cu aceeaşi încredere cu care Isus a spus pe cruce: "Tată, în mâinile tale îmi încredinţez spiritul".

UPDATE. Papa Francisc a sosit într-un scaun cu rotile, iar slujba a început cu intonarea Requiemului.

Papa Francisc a sosit în piaţă într-un scaun cu rotile, din cauza problemelor de la genunchi. Suveranul pontif s-a aşezat pe un scaun şi a privit sicriul, uşor adus de spate şi cu faţa posomorâtă, în timp ce corul cânta în latină.

UPDATE. Ceremonia funerară, care este prezidată de Papa Francisc, a început în jurul orei locale 8.50 (9.50, ora României), pe o ceaţă densă. Aplauze susţinute s-au auzit din Piaţa San Pietro, în timp ce sicriul cu trupul Papei Benedict al XVI-lea a fost scos din bazilică.

În sunetul clopotelor, sicriul Papei Benedict al XVI-lea a fost scos din Bazilica Sfântul Petru pe umerii a 12 persoane, care l-au aşezat apoi în faţa miilor de credincioşi adunaţi în piaţă pentru funeralii.

Episcopi şi cardinali participă la slujba de înmormântare, alături de Papa Francisc. Toţi sunt îmbrăcaţi în roşu, culoarea doliului papal, care invocă Patimile Domnului. În jurul lor, în piaţă, sunt aproape 4.000 de preoţi şi un cor de 250 de persoane.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Mii de oameni au început să sosească joi încă din cursul nopţii în Piaţa San Pietro din Roma pentru a participa la funeraliile fostului papă Benedict al XVI-lea, un erou pentru conservatorii romano-catolici care, după ce a luat lumea prin surprindere când şi-a anunţat demisia, în urmă cu aproape un deceniu, a murit sâmbătă, în ultima zi a anului 2022, la vârsta de 95 de ani.

Sfânta Liturghie pentru odihna Papei emerit Benedict al XVI-lea a început la ora locală 9.30 (10.30, ora României), în Piaţa Sfântul Petru.

Unii credincioşi au început să sosească în zona Vaticanului încă de la ora 4.00 dimineaţa (05.00, ora României), cu cinci ore şi jumătate înainte ca funeraliile prezidate de succesorul său, Papa Francisc, să înceapă în Piaţa Sfântul Petru, relatează Reuters.

CITEȘTE ȘI Papa Francisc va oficia funeraliile predecesorului său Benedict al XVI-lea

În timp ce o ceaţă densă învăluia capitala italiană, oamenii au început să treacă prin controalele de securitate încă înainte de zorii zilei, pentru a fi sigură că ocupă locurile cele mai bune. Printre aceştia se numărau germani în ţinute tradiţionale bavareze, care aveau steaguri ale zonei din Germania în care s-a născut Benedict al XVI-lea.

Peste 1.000 de agenţi de securitate italieni au fost chemaţi să ajute la desfăşurarea în bune condiţii ale evenimentului, iar spaţiul aerian din jurul micului stat al Sfântului Scaun a fost închis pe întreaga durată a zilei.

Drapelele din întreaga Italie sunt coborâte în bernă.

Benedict a murit la 95 de ani, sâmbăta trecută, în mănăstirea din grădinile Vaticanului unde se mutase după ce a devenit primul suveran pontif din ultimii 600 de ani care a demisionat, deschizând calea pentru alegerea Papei Francisc, care s-a dovedit a fi un lider mai reformist şi mai pragmatic.

Priveghiul s-a încheiat miercuri seara, iar trupul a fost pus într-un sicriu simplu din lemn de chiparos, pregătit pentru înmormântare. O relatare despre papalitatea lui Benedict, alături de alte obiecte, inclusiv monedele Vaticanului bătute în timpul papalităţii sale, au fost, de asemenea, băgate în sicriu.

După ceremonia funerară, sicriul va fi dus înapoi în interiorul bazilicii şi va fi pus într-unul de zinc înainte de a fi sigilat într-un al doilea sicriu, din lemn.

Deoarece Benedict nu mai era şef de stat când a murit, doar două ţări, Italia şi Germania, ţara sa natală, vor trimite delegaţii oficiale la funeralii. Alţi lideri, printre care regele şi regina Belgiei şi regina Spaniei, precum şi 13 şefi de stat sau de guvern vor participa în calitate privată. Majoritatea statelor vor fi reprezentate de ambasadorii lor pe lângă Sfântul Scaun.

În ultimele trei zile, aproape 200.000 de persoane au trecut pe la catafalcul lui Benedict, al cărui trup a fost expus în Bazilica Sfântului Petru, îmbrăcat în mitră şi veşminte roşii, cu mâinile înfăşurate într-un rozariu, dar fără niciun fel de însemne papale.

La cererea sa, Benedict va fi înmormântat în criptele subterane ale Vaticanului, în nişa în care au fost înmormântaţi mai întâi Papa Ioan al XXIII-lea şi apoi Ioan Paul al II-lea, înainte ca rămăşiţele lor să fie transferate în locuri mai proeminente, în bazilica de la suprafaţă.

Funeraliile fostului papă Benedict al XVI-lea sunt însă departe însă de ultima înmormântare papală, din 2005, când zeci de regi, preşedinţi şi prim-miniştri s-au alăturat celor peste un milion de persoane care au inundat străzile din jurulul Vaticanului pentru a-i aduce un ultim omagiu carismaticului predecesor al lui Benedict, Papa Ioan Paul al II-lea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.