Cel puţin 15 persoane au murit miercuri la Lisabona, după ce vestitul funicular portughez „Gloria” a deraiat, potrivit unui bilanţ actualizat citat de presa locală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Până în prezent, 15 persoane au murit în accidentul funicularului Glória, a declarat reporterilor un oficial al serviciilor de urgenţă, citat de publicaţia locală Observador.

Un total de 18 persoane au fost rănite, dintre care cinci grav şi 13 uşor, inclusiv un copil.

Deocamdată nu se cunoaşte naţionalitatea victimelor.

Parchetul a deschis o anchetă cu privire la accidentul mortal, iar cauzele deraierii sunt investigate.

Funicularul a fost în întreţinere între 26 august şi 30 septembrie 2024, precizează Observador. Potrivit publicaţiei, angajaţii companiei Carris, care operează funicularul, au raportat anterior probleme cu cablul de tensiune, care cauza dificultăţi de frânare. 

La locul accidentului, preşedintele consiliului de administraţie al Carris, Pedro Bogas, a declarat că întreţinerea acestor vehicule este asigurată de un furnizor extern de 14 ani, fără a oferi mai multe explicaţii. „Programele de întreţinere lunară, săptămânală şi de inspecţie zilnică au fost respectate cu stricteţe”, a asigurat compania, precizând că a deschis o anchetă împreună cu autorităţile pentru a determina cauzele tragediei.

Telecabina emblematică din Lisabona a deraiat şi s-a izbit de o clădire situată la baza unei pante, o „tragédie fără precedent” potrivit primarului capitalei portugheze. Imaginile difuzate pe reţelele sociale au arătat momentele imediat următoare tragediei: într-un nor de fum şi resturi apare treptat funicularul complet distrus, izbit de un zid, după ce se pare că nu a reuşit să ia virajul de la capătul străzii pe care se afla. La câţiva metri mai jos, un alt funicular este oprit, după această curbă, la poalele străzii, pe şine. Turiştii şi trecătorii privesc uimiţi accidentul care tocmai a avut loc.

Un martor al accidentului a declarat pentru canalul SIC că a văzut funicularul coborând „cu viteză maximă” pe panta abruptă pe care circulă zilnic, înainte de a se lovi de o clădire: „A lovit clădirea cu o forţă brută şi s-a prăbuşit ca o cutie de carton, nu avea frâne”, a povestit martorul.

Toate victimele au fost scoase dintre ruine.

Tiago Augusto, şeful serviciului de urgenţe medicale, a menţionat un bilanţ de 15 morţi şi a adăugat că printre victime se numără şi străini, fără a putea preciza naţionalitatea acestora.

Consulul din cadrul Ambasadei României la Lisabona s-a deplasat la locul unde funicularul a deraiat, pentru a ţine legătură direct cu dispozitivul de urgenţă organizat de autorităţile portugheze, a anunţat, miercuri seară, Ministerul de Externe. Deocamdată nu există informaţii cu privire la implicarea unor cetăţeni români, a transmis MAE de la Bucureşti.

CITEȘTE ȘI Accident cu multiple victime la Lisabona – Deocamdată nu există informaţii cu privire la implicarea unor români / Consulul român s-a deplasat la faţa locului pentru a ţine legătură direct cu dispozitivul de urgenţă organizat de autorităţile portugheze

Guvernul a decretat joi zi de doliu naţional.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis şi ea condoleanţe familiilor victimelor, în portugheză, pe reţeaua X, spunând că a aflat „cu tristeţe” despre accident.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Celebrul funicular portughez „Gloria” a deraiat miercuri în capitala Portugaliei, iar până în prezent sunt cel puţin 20 de victime, dintre care trei morţi, informează Reuters, care citează un bilanţ al echipelor de salvare.

Imaginile filmate la faţa locului arată funicularul, similar unui tramvai şi foarte popular printre turişti, care transporta persoane pe un deal din capitala portugheză, complet distrus.

„Ceea ce putem spune în acest moment este că există mai multe victime”, a declarat pentru Reuters Paulo Sousa, şeful echipei de pompieri din Lisabona.

Preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa a deplâns tragicul accident într-o declaraţie, exprimându-şi speranţa că autorităţile vor stabili în curând cauzele accidentului.

Linia, inaugurată în 1885 şi electrificată trei ani mai târziu, leagă centrul oraşului Lisabona, în apropiere de Piaţa Restauradores, de Bairro Alto (Cartierul de Sus), renumit pentru viaţa sa de noapte vibrantă. Funicularul Gloria este unul dintre cele mai renumite obiective turistice şi atracţii din Lisabona. Legendarul funicular este o parte esenţială a unui oraş cu teren atât de accidentat precum Lisabona. Acestea îşi croiesc drum pe multe dintre străzile pietruite ale capitalei portugheze. Funicularul care a deraiat îşi făcea cursa în numai trei minute.

Funicularul este operat de compania municipală de transport public Carris.

Cele două vagoane ale sale sunt ataşate la capetele opuse ale unui cablu de transport, tracţiunea fiind asigurată de motoare electrice pe cele două vagoane. Se pare că maşina de la capătul liniei nu a fost avariată, însă CNN Portugal a declarat că pasagerii au fost nevoiţi să sară pe geamuri atunci când s-a produs incidentul.

Potrivit BBC, 43 de persoane se pare că se aflau la bord în momentul accidentului, care a avut loc în apropiere de Avenida da Liberdade în jurul orei locale 18:05 (20:05, ora României).

Nu se ştie dacă persoanele decedate sunt cetăţeni portughezi sau străini.

Ziarul portughez Observador a scris că un cablu s-a desprins pe traseul căii ferate, ceea ce a făcut ca aceasta să se dezechilibreze şi să se izbească de o clădire din apropiere.

Şaizeci şi doi de membri ai serviciilor de urgenţă şi 22 de vehicule se aflau la faţa locului, potrivit site-ului web al Protecţiei Civile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.