Uniunea Europeană denunţă alegerile legislative din Rusia, organizate într-o atmosferă de ”represiune sistematică şi instituţionalizată”

Uniunea Europeană denunţă alegerile legislative din Rusia, organizate într-o atmosferă de ”represiune sistematică şi instituţionalizată”

Uniunea Europeană (UE) denunţă vineri ”represiunea sistematică şi instituţionalizată” în care au loc alegerile legislative în Rusia, în timpul Războiului din Ucraina, relatează AFP.

"Modul în care sunt organizate alegerile Dumei de Stat subliniază erodarea continuă şi tot mai mare a democraţiei în Rusia", denunţă în faţa presei un purtător de cuvînt al Comisiei Europene (CE), Christian Wigand.

Bruxellesul acuză autorităţile ruse de îndepărtarea oricărei opoziţii democratice în alegerile legislative, care se desfăşoară de vineri până duminică.

"Autorităţile ruse au continuat să intensifice represiunea sistematică şi instituţionalizată, cu scopul de a excludă orice forţă de opoziţie democratică", denunţă el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră