Un tren de pasageri a deraiat în apropiere de New York, rănind mai multe persoane, au declarat autorităţile citate de BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit primelor informaţii, viaţa persoanelor rănite nu este în pericol după incidentul produs în apropiere de New Hyde Park, din comitatul Nassau.

Trenul a deraiat sâmbătă, în jurul orei locale 21 (duminică, 4 ora României).

Garnitura a lovit o alta, la circa 32 de kilometri est de Manhattan.

Iniţial, presa a scris că au fost răniţi între 50 şi 100 de persoane, însă guvernatorul de New York, Andrew Cuomo a precizat ulterior că cel puţin 11 oameni au fost răniţi.

La bordul trenului se aflau circa 600 de persoane.

Linia de cale ferată unde a avut loc accidentul – una dintre cele mai aglomerate din New York, a fost închisă după accident.

Luna trecută, o femeie a fost ucisă şi alţi 108 oameni au fost răniţi după ce un tren de pasageri a lovit peronul şi clădirea unei gări în New Jersey.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.