Tânărul candidat de culoare reformator Jamaal Bowman este sigur de o victorie împotriva cadrului democrat Eliot Engel, în vârstă de 73 de ani, în urma alegerilor primare legislative de marţi, la New York, şi de intrarea în Congres, un nou semn al unei reînnoiri a clase politice americane de stânga, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rezultatul oficial al scrutinului urmează să fie cunoscut peste câteva zile, deoarece toţi alegătorii au avut posibilitatea să voteze prin corespondenţă până în ziua alegerilor.

Însă, după numărarea aproape tuturor buletinelor de vot, miercuri, Jamaal Bowman, în vârstă de 44 de ani, este creditat cu aproape de două ori mai multe voturi decât principalul său adversar, Eliot Engel - 61% din sufragiile exprimate la 34%.

Acest succes, într-o circumscripţie democrată, îi asigură acestui director al unui colegiu din Yonkers, la nord de New York, intrarea în Camera Reprezentanţilor în alegerile legislative de la 3 noiembrie.

Este sfârşitul unei epoci pentru Eliot Engel, care face parte din Congres în mod neîntrerupt de 31 de ani, susţinut de Hillary Clinton şi de preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi.

Această victorie promisă o evocă pe cea a Alexandriei Ocasio-Cortez, care a detronat în 2018 altă figură democrată  din Congres, Joe Crowley, într-o circumscripţie din Queens şi Bronx, la New York.

Jamaal Bowman face parte din aceeaşi linie reformatoare ca ”AOC” şi aderă la ideea sa a unui nou pact de mediu - "Green New Deal", prezentat în februarie 2019.

 

”Ca educator şi bărbat de culoare în Statele Unite, am învăţat multe şi am încercat să leg asta de experienţa mea cu alegătorii”, a declarat el miercuri într-o conferinţă de presă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.