CNAS prezintă scuze, după ce portalul eSănătateaMea a afişat mesajul ”Asigurat. Handicapat” în dreptul persoanelor care beneficiază de servicii medicale în baza unui certificat de încadrare în grad de handicap / S-a dispus corectarea acestei formulări

CNAS prezintă scuze, după ce portalul eSănătateaMea a afişat mesajul ”Asigurat. Handicapat” în dreptul persoanelor care beneficiază de servicii medicale în baza unui certificat de încadrare în grad de handicap / S-a dispus corectarea acestei formulări

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmis scuze public, joi, după ce portalul eSănătateaMea, recent lansat, a afişat mesajul ”Asigurat. Handicapat” în dreptul persoanelor care beneficiază de servicii medicale în baza unui certificat de încadrare în grad de handicap. ”Comunicarea instituţiilor publice, inclusiv prin intermediul platformelor digitale, trebuie să respecte demnitatea tuturor categoriilor sociale şi să nu aducă atingere niciunei persoane sau categorii sociale”, au transmis reprezentanţii instituţiei. Aceştia anunţă că s-a dispus corectarea formulării.

HotNews a relatat cazul unei tinere cu imunodeficienţă primară, care la înscrierea în portalul eSănătateaMea a fost confruntată cu mesajul ”Asigurat. Handicapat”.

”Felul în care ţi se adresează o instituţie a statului reprezintă de fapt felul în care te percepe”, a declarat, pentru sursa citată, mama tinerei.

CNAS a transmis, joi, scuze public după semnalarea incidentului.

”Casa Naţională de Asigurări de Sănătate precizează că formularea greşită şi regretabilă afişată în portalul eSănătateaMea pentru listarea categoriei persoanelor cu handicap este rezultatul exclusiv al unei erori tehnice de afişare a unei categorii din nomenclatorul sistemului informatic. Regretăm această situaţie şi ne cerem scuze tuturor persoanelor afectate prin formularea afişată. Comunicarea instituţiilor publice, inclusiv prin intermediul platformelor digitale, trebuie să respecte demnitatea tuturor categoriilor sociale şi să nu aducă atingere niciunei persoane sau categorii sociale”, arată, joi, CNAS, într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii instituţiei anunţă că au dispus corectarea de urgenţă a acestei formulări, astfel încât informaţia prezentată utilizatorilor portalului să utilizeze un limbaj adecvat şi respectuos faţă de persoanele cu dizabilităţi.

”Subliniem că această situaţie nu afectează în niciun fel calitatea de asigurat, drepturile persoanelor respective sau accesul acestora la servicii medicale. Este exclusiv o eroare tehnică intervenită la afişarea denumirii categoriei în interfaţa portalului”, au mai transmis oficialii CNAS.

Aceştia explică faptul că portalul eSănătateaMea este un proiect nou şi reprezintă o dezvoltare tehnică amplă, ce înglobează un set complex de date la nivel naţional.

”Portalul se află în prezent într-un proces continuu de îmbunătăţire, iar CNAS încurajează utilizatorii să se înroleze în portal pentru a testa funcţionalităţile acestuia şi a putea transmite feedbackul necesar. Fiecare sesizare primită de la utilizatori este importantă şi ne ajută să corectăm rapid problemele identificate”, se mai arată în comunicat.

Potrivit CNAS, ”digitalizarea sistemului de sănătate trebuie să însemne nu doar tehnologie mai bună, ci şi mai mult respect pentru fiecare pacient”.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră