Un paraşutist canadian a murit în noaptea de luni spre marţi, în timpul unui exerciţiu militar sub comandament american în Bulgaria, iar alt canadian şi doi americani au fost răniţi, dezvăluie presa bulgară, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O purtătoare de cuvânt a armetei bulgare, Violina Valeva, a declarat că victimele sunt străini, însă fără să le confirme naţionalitatea.

Militarii efectuau salturi pe timp de noapte, la joasă altitudine (400 de metri), a precizat ea.

Armata canadiană a anunţat marţi pe Twitter moartea militarului, precizând că este vorba despre Patrick Labrie, din cadrul celui de-al 2-lea Regiment al Cavaleriei Regale Canadiene.

Accidentul a avut loc la nivelul Aerodromului Ceşnegirovo, în apropiere de Plovdiv (sud), ”într-o operaţiune de salt aerian al forţelor de intervenţie rapidă, în cadrul Exerciţiului Swift Response”, la care iau parte mai multe state membre NATO, a anunţat Ministerul bulgar al Apărării.

Potrivit site-ului de ştiri Traffic.news, paraşuta militarului decedat nu s-a deschis, iar ceilalţi trei paraşurişti s-au rănit după ce au sărit prea aproape unul de celălalt.

Viaţa militarilor răniţi nu este în pericol, dă asigurări site-ul Dnevnik.bg.

Swift Response este un exerciţiu sub comandament american care se desfăşoară în perioada 11-24 iunie în Bulgaria, în Croaţia şi în România.

La exerciţiu participă 5.600 de oameni, inclusiv 1,495 de paraşutişti, din Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania, Regatul Unit, Statele Unite şi Canada.

Potrivit Comandamentului Forţelor Aeriene americane în Europa, acest exerciţiu este menit ”să îmbunătăţească interoperabilitatea aeriană între aliaţii din cadrul NATO”.

Bulgaria a aderat la Alianţa Nord-Atlantică în 2004.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.