Un palestinian a fost ucis prin împuşcare după ce a rănit un israelian, într-un atac, într-o colonie din Cisiordania ocupată, anunţă surse palestiniene şi israeliene, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul palestinian al Sănătăţii a anunţat într-un comunicat, miercuri seara, că ”Sanad Mohammad Samasra a fost ucis prin împuşcare de către forţe de ocupaţie israeliene în apropiere de colonia Havat Yehuda”, la sud de Hebron.

Armata israeliană a confirmat într-un comunicat că ”teroristul a fost neutralizat”, iar apoi a declarat telefonic AFP că palestinianul a fost ”ucis de către un civil”.

Palestinianul a comis un atac cu arma albă, miercuri seara, în apropierea colonie, într-o fermă situată lângă colonia Shima, în sudul Cisiordaniei ocupate, potrivit serviciilor israeliene de salvare.

Un israelian a fost rănit în acest atac, potrivit acestei surse.

Israelianul, în vârstă de 30 de ani, a fost evacuat la un spital într-o stare ”stabilă”, precizează serviciile.

Sanad Mohammad Samasra este cel de-al şaselea palestinian ucis de la începutul lui 2023 de către armata israeliană în Cisorodania, ocupată de israel din 1967.

Anul 2022 a fost cel mai sângeros în Cisiordania de la sfârşitul celei de a Doua Intifade (revoltă palestiniană în perioada 2000-2005), potrivit ONU, care a înregistrat, la începutul lui decembrie, peste 150 de palestinieni ucişi de către forţe israeliene sau în raiduri în 2022.

Armata israeliană şi-a multiplicat operaţiunile în sectoarele Jenin şi Nabluz, un bastion al facţiunilor palestiniene înarmate, în urma unui val de atacuri sângeroase antiisraeliene, în martie şi aprilie 2022.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.