Un opozant rus a descoperit doi contracandidaţi - cu acelaşi nume, aceeaşi barbă şi tunsoare - într-un scrutin regional prevăzut la 19 septembrie, care-i seamănă în mod straniu, un subterfugiu al puterii care vizează, în opinia sa, să-i confuzeze alegătorii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Candidatul Boris Vişnevski în alegerile la Parlamentul regional din Sankt Petersubrg, un opozant binecunoscut din cadrul Partidului Iabloko, va lupta împotriva altor doi Boris Vilnevski care, la fel ca el, poartă o barbă sură şi o calviţie similară.

”Aceasta este o fraudă. Aceşti oameni participă la alegeri nu pentru a fi aleşi sau a-şi prezenta programele, ci pentru a-i încurca pe alegători”, a declarat luni AFP opozantul, în vârstă de 65 de ani.

El declară că a aflat despre existenţa acestor ”sosii” după ce a primit duminică macheta unui viitor afiş electoral.

Pe acest afiş, pe care AFP scrie că l-a văzut, apar fotografii de identitate a trei candidaţi, una lângă alta. Asemănarea este uimitoare, notează AFP.

Potrivit opozantului, cele două persoane şi-au schimbat în mod special atât numele, cât şi înfăţişarea, pentru a-l înfrunta în alegeri.

”Ştiam ceva despre unul dintre ei. Este Viktor Bikov, un membru al Partidului Rusia Unită (la putere). Înainte să devină Boris Vişnevski el nu avea barbă. Îi puteţi vedea fotografia pe site-ul partidului”, declarăel

Potrivit unei anchete a ziarului Novaia Gazeta, cel de-al doilea bărbat, un anume Aleksei Şmelev, şi-a schimbat, la rândul său numele pentru a candida în alegeri.

Contactate luni de AFP, prima presupusă sosie şi filiala locală a Partidului Rusia Unită nu au răspuns imediat.

Cea de a doua presupusă sosie nu a putut să fie contactată.

Directoarea Comisiei Electorale ruse, Ela Pamfilova, întrebată despre acest subiect, a denunţat luni recurgerea la aceste sosii.

”Asta înseamnă să-şi bată joc de alegători”, a declarat ea.

”Consider că este pur şi simplu ruşinos”, a declarat ea la postul de radio Kommersant FM - subliniind totodată că nu este ilegal.

În alegerile precedente, opoziţia a denunţat deja atât prezenţa unor candidaţi ”omonimi” - vizând, în opiinia sa, să-i paraziteze candidaturile -, cât şi înfiinţarea unor mişcări politice menite să divizeze votul contestatar.

Scrutinul în vederea reînnoirii Parlamentului regional din Sankt Petersburg se desfăşoară în perioada 17-19 septembrie, în paralel cu alegerile legislative.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.