Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, despre mandatul PNL la consultările de la Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că Partidul Naţional Liberal, împreună cu USR şi cu UDMR, au făcut deja o propunere de premier, în persoana lui Siegfried Mureşan, el precizând că nu susţin o variantă de guvern PSD.
”Partidul Naţional Liberal, împreună cu Uniunea Salvaţi România şi cu UDMR, au făcut deja o propunere de premier în persoana lui Siegfried Mureşan. Nu avem alte mandate, în acest moment. Vom vedea cum vor decurge consultările cu preşedintele României şi în urma acestor consultări, în urma desemnării unui potenţial candidat de prim-ministru, ne vom întorce în partidele noastre şi vom lua decizia”, a spus deputatul PNL Ionel Bogdan, la Parlament.
Purtătorul de cuvânt al PNL a mai arătat că ceea ce preşedintele Ilie Bolojan a spus este că, dacă nu se acceptă varianta propusă de alternanţă la guvernare a PNL, USR, UDMR, respectiv PSD, care ar debloca actuala criză şi ar pune punct actualei crize, atunci se pot discuta alte variante, dar sub nicio formă nu o variantă din care să facă parte Partidul Social Democrat”, a subliniat Ionel Bogdan.
Ionel Bogdan a menţionat că PNL şi USR nu susţin o variantă de guvern PSD.
La rândul lui, deputatul Alexandru Dimitriu, de la USR, a arătat că ei nu au cum să propună alegeri anticipate.
”Noi vom propune pe Siegfried Mureşan, pe care l-am mai propus de câteva ori iar preşedintele va face ceea ce ţine de dumnealui, va numi pe domnul Grindeanu, va numi pe domnul Siegfried Mureşan, va numi pe altcineva, nu va numi pe nimeni şi mai aşteptăm. Astea sunt toate variantele. Noi, ca partide, nu avem cum să cerem alegeri anticipate decât ca declaraţii politice, ca efect al unui mecanism constituţional, dar care în momentul acesta nu este îndeplinit Nu există două guverne care să fie picate. În momentul în care vom avea două guverne care să fie picate, atunci vom putea solicita preşedintelui să activeze mecanismul constituţional”, a precizat Dimitriu.




























