Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Olt, după ce au fost implicaţi într-un scandal în care unul i-a ameninţat pe ceilalţi doi, aceştia l-au agresat, iar ulterior el a distrus uşa locuinţei celor doi. În urma conflictului, unul dintre bărbaţi a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au anunţat, miercuri, că poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel la 112, de către o femeie de 27 de ani, din comuna Brastavăţu, că, pe strada Mihai Eminescu, o persoană face scandal.
”Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Brastavăţu, ar fi adresat ameninţări unui alt tânăr, în vârstă de 31 de ani, precum şi unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, ambii din aceeaşi localitate. Ulterior, cei doi l-ar fi agresat fizic pe tânărul de 24 de ani, acesta pătrunzând, fără drept, în curtea locuinţei celor doi şi provocând distrugeri la uşa de acces în imobil. Prin faptele comise, ar fi fost tulburată şi ordinea şi liniştea publică”, au afirmat poliţiştii.
În urma conflictului, bărbatul de 24 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
Polişiştii au deschis dosar penal pentru ameninţare, lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Toţi cei trei bărbaţi au reţinuţi pentru 24 de ore.
