Autorităţile din statul american Georgia căutau joi autorii unei explozii care a distrus miercuri - în mod parţial - un monument ciudat de granit, cu inscripţii ezoterice în 12 limbi denumit ”Stonehenge american”, considerat ”satanic” de către unii creştini conservatori, dar care atrage numeroşi turişti şi curioşi şi care a devenit ţinta teoriei complotului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste şase blocuri de piatră au fost ridicate în 1990 în această regiune rurală din Sudul american, la cererea unui client anonim, în circumstanţe enigmatice.

Monumentul - supranumit fără vreo ironie ”Stonehenge american” - atrăgea numeroşi turişti, însă a devenit ţinta unor teorii ale complotului.

Inscripţii de pe pietre îndeamnă la ”căutarea armoniei cu infinitul” sau la ”unirea umanităţii cu cu un nou limbaj viu”, iar altele îndeamnă la ”menţinerea omenrii la mai muţin de 500.000.000 de indivizi, în echilibru permanent cu natura”.

”Indivizi necunoscuţi au detonat un exploziv” în noaptea de marţi spre miercuri, anunţă pe Twitter Biroul de Anchetă din Georgia (GBI), însărcinat cu investigaţii.

Imagini înregistrate de camere de supraveghere, publicate de către autorităţi, surprind blocurile de granit explodând parţial în lumina albăstruie a unor faruri de maişnă.

Nicio persoană nu a fost rănită.

Anchetatorii au constatat că explozia a distrus ”o mare parte a structurii”, care până la urmă a fost doborâtă în întregime ”din motive de securitate”, precizează agenţia, care publică imagini cu un vehcul care pleacă de la faţa locului.

Monumentul - denumit ”Georgia Guidestones” -, care se află în mijlocul câmpului, era promovat de către Oficiul de Turism al statulu, care scrie pe site că monumentul, cu o înălţime de şase metri, este ”un calendar astronomic”.

El se afla în apropierea orăşelului Elberton, care se prezintă drept ”capitala mondială a granitului”.

Candidata Kandiss Taylor, înfrântă în alegerile primare republicane privind postul de guvernator al Georgiei, a salutat miercuri distrugerea acestui monument ”satanic”.

Un reprezentant extremei drepte complotiste, Alex Jones, care a denunţat în mai multe rânduri existenţa acestui ”edificiu malefic”, şi-a exprimat miercuri regretul faţă de distrugerea acestuia, apreciind că prezenţa acestuia era utilă demonstrării existenţei unui complot vizând ”să limiteze populaţia mondială”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.