Un japonez, supranumit ”Toco”, apare într-un videoclip - vizualizat de peste 3,9 milioane de ori în zece zile pe YouTube - ieşind pentru prima oară în stradă deghizat într-un câine border collie pentru a descoperi reacţia cânilor, prudenţi, care ”miros” înşelătoria, şi a oamenilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Toco este numele profilului său pe Twitter - şi singura identitate cunoscută.

Bărbatul-câine a dedicat un canal YouTube acestei întreprinderi insolite.

”Mă numesc Toco, aş vrea să fiu un animal şi am devenit un colley”, scrie el în descrierea videocliăurilor sale.

”De această dată, pot în sfârşit să-mi realizez un vis pe care-l am de când eram mic: să mă transform în câine şi să mă duc să mă plimb afară”, îşi exprimă el satisfacţia.

La acest canal YouTube, el are peste 38.000 de abonaţi.

În primul clip pe care l-a postat, Toco povesteşte că ”îmi amintesc că am scris în cartea de a sfârşitul studiilor şcolii mele primare că vreau să fiu un câine şi să mă plimb afară”.

El spune că a ales să devină un collie, din cauza ”diferenţei de talie neglijabile între rasă şi om”.

Însă acest vis are un preţ.

Au fost necesare 40 de zile să se creeze un articol de modă din blană, care a costat două milioane de yeni, adică peste 12.700 de euro.

Costumul a fost realizat de către întreprinderea japoneză Zeppet, care produce de obicei costume de televiziune.

”Modelat după un colley, el reproduce înfăţişarea unui câine adevărat care merge în patru labe”, a declarat site-ului australian news.com.au un purtător de cuvânt al întreprinderii.

Bărbatul a anunţat că vrea să-şi păstreze identitatea secretă.

”Nu vreau să-mi fie cunoscute hobby-urile, mai ales de către persoanele cu care lucrez”, a declarat el tabloidului britanic Daily Mail.

”Oamenii cred că este ciudat să vrei să fii un câine. De aceea nu pot să-mi arăt faţa”, spune el.

”Vorbesc rar cu prietenii mei despre acest lucru, pentru că mi-e frică să nu mă creadă ciudat”, declară el tabloidului.

”Prietenii mei şi familia mea păreau foarte surprinşi să afle că am devenit un animal”, spune el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.