Junta de la putere în Myanmar l-a condamnat vineri pe U Win Htein, un colaborator apropiat al conducătoarei cvile destituite Aung San Suu Kyi, la 20 de ani de închisoare cu privire la trădare, a anunţat avocatul acestuia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”U Win Htein a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în virtutea secţiunii 124a de către un tribunal special”, a declarat AFP Myint Thwin, care a anunţat că face apel împotriva acestei hotărâri.

Fostul deputat este primul membru de rang înalt al Ligii Naţionale a Democraţiei (LND), partidul lui Aung San Suu Kyi, condamnat de către militarii aflaţila putere în urma unui proces.

U Win Htein, în vârstă de 80 de ani, este un vechi deţinut politic care a militat mult timp, atât din detenţie, cât şiîn afara închisorii,.împotriva regimului militar.

Considerat mâna dreaptă a lui Aung San Suu Kyi, el a fost contactat adesea de presa internaţională şi naţională care voia să afle opinia laureatei Premiului Nobel pentru Pace din 1991.

Înainte să fie arestat, la trei zile după lovitura de stat de la 1 februarie, el declara presei birmane că puciul nu este manifestaţia unei mari înşelepciuni şi că au autorii acestuia ”au condus (ţara) în direcţia greşită”.

Aung Suu Kyi este vizată de o serie de acuzaţii şi riscă să fie condamnată la zeci de ani de închisoare, între altele cu privire la import legal de walkie-talkie şi nerespctarea reglementărilor cu privire la lupta împotriva covid-19.

Ea a fost audiată prima oară într-un tribunal al juntei marţi, la patru luni după ce a fost judecată de către militari, a declarat AFP o sursă apropiată dosarului.

Presa nu este autorizată să asiste la procesul conducătoarei birmane la Tribunalul Special de la Naypyidaw, capitala birmană construită de către generali, iar junta a interzis recent echipei sale jurdice să vorbească cu presa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.