Un american, inspirat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) plănuia să intre în pietoni într-o zonă foarte frecventată în apropiere de Washington, însă a fost arestat înainte să îşi pună planul în aplicare, a anunţat Departamentul Justiţiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru moment, Rondell Henry, un inginer informatician în vâestă de 28 de ani, a fost inculpat numai cu privire la transportarea între state a unei camionete furate.

Însă procurorul federal a cerut ca el să menţinut în detenţie provizorie, argumentând că bărbatul vrea să comită un atac ”asemănător celui de la Nisa, în Franţa”, la 14 iulie 2016.

Acest atentat, revendicat de gruparea Statul Islamic, s-a soldat cu 86 de morţi în rândul sutelor de persoane adunate pe Promenade des Anglais la un foc de artificii tradiţional de Ziua Naţională a Franţei.

Potrivit rechizitoriului procurorului federal, Rondell Henry îşi exprima de doi ani ”ura” faţă de cei care nu sunt musulmani şi voia să comită un atac sinucigaş. Incapabil să mânuiască explozibili sau arme de foc, el a decis să lanseze un vehicul ”asupra mulţimii”.

La 26 martie, el a vrut să treacă la fapte, potrivit acuzării federale.

Apreciind că maşina sa nu ar face suficiente pagube, el a furat o camionetă de închiriat şi a început să caute o ţintă susceptibilă să atragă atenţia presei.

În dimineaţa lui 27 martie, el s-a dus în apropiere de Aeroportul Internaţional Dulles, unde nu a găsit mulţi pietoni. A intrat, atunci, pe jos, în terminal şi a încercat să treacă de porticurile de securitate, însă, întrucât nu a reuşit, a revenit la planul iniţial, se arată îndocumentul judiciar.

Către ora locală 10.00 (17.00, ora României), el s-a îndreptat către National Harbor, o zonă comercială şi de distracţie pe malul fluviului Potomac, cu intenţia de a semăna ”panica şi haosul” şi de a muri în timpul faptei.

”Voiam doar să conduc, să conduc şi să nu mă opresc”, le-a spus el anchetatorilor.

După câteva căutări şi în absenţa unei ”mulţimi”, el a decis să intre prin efracţie la bordul unui vapor amarat în acest port şi să petreacă noaptea acolo. A doua zi, poliţişti care au descoperit camioneta furată, l-au aşteptat lângă vehicul şi l-au arestat.

Procurorul precizează că bărbatul şi-a detaliat planul funest în cursul unor interogatorii.

El urma să fie prezentat marţi în faţa unui judecător federal la Maryland.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.