Un aisberg de 11 milioane de tone ameninţă o aşezare pescărească din Groenlanda, iar mulţi locuitori au evacuat zona, potrivit CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Localitatea Innaarsuit are 170 de locuitori, majoritatea pescari. Ei speră ca aibergul, apărut în apropierea coastei vara aceasta, să plutească mai departe fără ca mai multe părţi din el să se topească.

„Este ce mai mare pe care l-am văzut aici”, a spus consilierul local Susanne Eliassen. Faţa de suprafaţa apei, el se ridică la aproximativ 100 de metri, potrivit estimărilor Institutului Meteorologic din Danemarca, iar jurnaliştii americani îi compară înălţimea cu cea a Big Ben.

Pe suprafaţa aisbergului pot fi văzute mai multe fisuri, iar apa topită poate fi auzită cum curge de pe el.

Dacă se prăbuşeşte brusc, un val de tip tsunami va acoperi casele de pe coastă. Aproximativ 50 de gospodării există în satul din Groenlanda, dispuse în vale şi pe dealuri.

„Sunt obişnuit cu ele. Dar acesta mă face să mă tem”, a spus Hans Mathias Kristensen, un pescar în vârstă de 52 de ani. „Tata m-a învăţat că atunci când un aisberg este blocat de pământ, gheaţa de sub apă se micşorează, topeşte şi, în final, se rupe. Ar fi valuri uriaşe dacă acesta se va rupe”.

Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi de impactul negativ al schimbărilor climatice asupra Groenlandei, calotei glaciare şi gheţarilor.

Keld Qvistgaard de la Greenland Ice Service al Institutului danez de Meteorologie a spus: „Aisbergul din Innaarsuit are originea, probabil, în fiordul Upernavik, de la 30 - 40 de kilometri sud. În estul golfului Baffin există aproximativ 20 de văi glaciare - unele dintre ele fiind capabile să producă aisberguri mai mari decât cel văzut lângă Innaarsuit”.

Ce este neobişnuit la acest aisberg este poziţionarea lui şi cum de a ajuns atât de aproape de una dintre aşezările de aici. 

Gheţarul s-a mutat puţin mai departe de port, zilele trecute, însă a stagnat. Localnicii speră ca, odată cu luna plină din 27 iulie, nivelul mării să fie suficient de ridicat pentru a purta gheaţa mai departe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.