Cu contractul de muncă suspendat la Teatrul Naţional I. L. Caragiale, în urma protestului făcut de o parte a colegilor de breaslă, regizorul Felix Alexa predă în continuare la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC). Vizat de o cercetare disciplinară în 2022, după ce a fost acuzat de mai multe foste studente de hărţuire sexuală şi comportament abuziv, Alexa nu a fost găsit vinovat. Pe baza regulamentului de atunci, Comisia de etică nu putea cerceta cazurile mai vechi de 30 de zile. În total, în ultimii cinci ani, la UNATC au fost 23 de sesizări privind posibile cazuri de hărţuire sexuală şi comportament abuziv al unor cadre didactice sau angajaţi. În cinci cazuri au fost acordate sancţiuni, două dintre ele anulate în instanţă
Puternicele reacţii referitoare la angajarea regizorului Felix Alexa de către Teatrul Naţional IL Caragiale, în contextul în care în trecut a fost acuzat de hărţuire sexuală şi comportament abuziv, au generat intervenţia ministrului Culturii şi suspendarea contractului acestuia.
Felix Alexa rămâne însă în continuare profesor în cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) "Ion Luca Caragiale", instituţie în care a fost în trecut cercetat pentru acuzaţii similare, fără a fi găsit vinovat.
UNATC a explicat pentru News.ro care sunt motivele pentru care a decis ca Felix Alexa să rămână la catedră şi a prezentat o situaţie a sesizărilor privind posibile cazuri de hărţuire sexuală şi comportament abuziv al unor cadre didactice sau angajaţi UNATC, în ultimii cinci ani: în total, au fost 23 de situaţii soldate cu cinci sancţiuni, două dintre ele anulate în instanţă.
Protestul breslei în cazul Felix Alexa
Peste 2.700 de persoane, printre care se numără actori, regizori, scenarişti sau dramaturgi importanţi, au semnat o petiţie care a dus la suspendarea relaţiei contractuale dintre regizorul Felix Alexa şi Teatrul Naţional IL Caragiale din Bucureşti, unde era proaspăt angajat.
Semnată de nume importante ale dramaturgiei româneşti, în frunte cu 15 actori ai TNB, regizoarele şi regizorii Leta Popescu, Gianina Cărbunariu, Bobi Pricop, Chris Simion - Mercurian, Botond Nagy, Eugen Jebeleanu ori dramaturgele Mihaela Michailov şi Ioana Toloargă, petiţia cerea ministrei Culturii "soluţionarea urgentă a situaţiei de criză provocată de angajarea regizorului Felix Alexa la Teatrul Naţional din Bucureşti, care aduce un prejudiciu de imagine şi o decredibilizare a instituţiei, şi reprezintă un semnal de alarmă îngrijorător pentru mediul teatral. De asemenea, considerăm că este necesară o evaluare a limitărilor legislative care pot împiedica instituţiile să intervină în cazuri de abuz. Efectuarea unui control de către Corpul de control al Ministerului Culturii la Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, privind procedura de angajare a domnului Felix Alexa, respectarea obligaţiilor legale de prevenire şi combatere a hărţuirii şi modul în care managerul a gestionat situaţia, inclusiv prin comunicatul public din 30 octombrie 2026, şi reevaluarea deciziei de angajare a regizorului".
Protestul a fost declanşat la sfârşitul lunii octombrie, după ce patru actori de la TNB se poziţionau public împotriva acestei angajări, vorbind în primul rând despre un comportament abuziv. Este vorba de Mihai Călin, Conrad Mericoffer, Istvan Teglas şi Ionuţ Toader.
Pe 10 noiembrie, când petiţia strânsese deja aproape două mii de semnături, teatrul a anunţat suspendarea raportului de muncă al regizorului.
Decizia a fost luată după implicarea ministrului Culturii, Ioana Ciocan, care s-a întâlnit cu directoarea TNB.
"A existat o întâlnire. Am dorit ca discuţiile mele cu doamna manager să fie unele care să urmeze cadrul legal. Este foarte important să urmăm cadrul legal. Aşadar, acesta este răspunsul lung. Răspunsul scurt este da", a declarat ministrul joi, în conferinţa de presă de la finalul şedinţei de Guvern.
Explicaţiile UNATC în cazul Felix Alexa
În urmă cu cinci ani, pe 8 decembrie 2022, UNATC publica "Pentru un spaţiu universitar sigur", "text semnat colectiv de profesoare şi de profesori, de cercetători, de cercetătoare, de doctorande şi de doctoranzi din UNATC I. L. Caragiale Bucureşti, ca reacţie publică la mărturiile unor studente/-ţi şi absolvente/-ţi, care au semnalat diferite forme de abuz şi hărţuire în universitate".
Mărturiile veneau în contextul anchetei - serial "Catedra de abuz", publicată de Rise Project, în care Felix Alexa şi alte cadre universitare erau acuzaţi de hărţuire sexuală şi comportament abuziv.
UNATC promitea atunci "demararea unor anchete interne care să analizeze aplicat poziţiile tuturor părţilor implicate în materialele jurnalistice apărute, precum şi alte mărturii relevante"
Cinci ani mai târziu, Felix Alexa predă în continuare la UNATC.
Universitatea a transmis pentru News.ro că, la nivelul Departamentului de Regie Teatru, din care face parte profesorul Alexa, au avut loc în decembrie 2022 consultări între cadrele didactice, întâlniri cu studenţii programelor de regie şi, apoi întâlniri separate, cu studenţii aflaţi la acel moment în îndrumarea sa.
"Din discuţiile respective nu au rezultat informaţii care să confirme aspectele relatate în materialul jurnalistic. Studenţii aflaţi în coordonarea profesorului au descris relaţia didactică drept una normală", a transmis UNATC.
În paralel, Comisia de Etică a UNATC s-a autosesizat şi a demarat o cercetare proprie, pentru a verifica dacă, în relaţia profesor-student, au fost încălcate prevederile Codului de Etică şi deontologie universitară. Comisia era alcătuită, la acel moment, din opt membri titulari din rândul comunităţii universitare, respectiv patru cadre didactice sau cu funcţii de cercetare, doi membri din personalul didactic şi de cercetare auxiliar şi doi reprezentanţi ai studenţilor.
"La acel moment, comisia a solicitat un punct de vedere scris profesorului Felix Alexa şi a invitat la discuţii studenţii programului de master pe care îl coordona. Aceştia au declarat că relaţia cu cadrul didactic respectiv este una normală şi nu au formulat sesizări sau afirmaţii care să confirme existenţa unor fapte de natura celor relatate în articolul jurnalistic", susţine UNATC.
"Trebuie însă subliniat faptul că activitatea Comisiei de Etică s-a desfăşurat cu respectarea competenţelor şi a limitelor procedurale stabilite prin reglementările în vigoare la data respectivă. În acest sens, Regulamentul de funcţionare al Comisiei de Etică, aplicabil în anul 2022, prevedea un termen de 30 de zile de la data săvârşirii faptei, pentru sesizarea Comisiei", completează UNATC. Faptele sesizate în presă erau mai vechi de 30 de zile, motiv pentru care nu au existat audieri.
Într-o discuţie purtată pe 22 noiembrie 2022 cu reportera Rise Project, Felix Alexa recunoştea că a avut relaţii cu mai multe studente.
Raportul universitar referitor la Alexa a fost trimis ulterior către Senatul UNATC, în vederea validării. "Comisia a decis, în unanimitate, clasarea cazului", a transmis UNATC pentru News.ro. Raportul a fost apoi validat de Senatul UNATC, în ianuarie 2023.
"Ulterior clasării cazului de către Comisia de Etică, cazul jurnalistic prezentat a determinat un demers instituţional amplu de revizuire a cadrului etic al universităţii. A fost constituit un grup de lucru dedicat revizuirii Codului de etică şi deontologie universitară şi a Regulamentului de funcţionare al Comisiei de Etică", a mai transmis UNATC.
23 de sesizări de hărţuire sexuală şi comportament abuziv, soldate cu cinci sancţiuni
În total, în ultimii cinci ani, la UNATC au fost 23 de sesizări privind cazuri de hărţuire sexuală şi comportament abuziv, comise de profesori sau angajaţi.
În 2022 au fost cele mai multe - opt. Conform reprezentanţilor universităţii, două dintre sesizările analizate de Comisia de etică au fost soluţionate prin aplicarea unor sancţiuni. A existat o contestaţie în instanţă iar instanţa a dat câştig de cauză cadrului didactic; în rest, patru cazuri au fost clasate, unul nu a fost de competenţa comisiei iar altul a fost respins, fiind declarat inadmisibil.
În 2023 nu au fost sesizări.
În 2024 au fost trei sesizări: un caz a fost soluţionat cu sancţiune, două au fost clasate.
În 2025 au fost şapte sesizări: două cazuri au fost soluţionate cu sancţiune, unul a fost atacat în justiţie iar instanţa a dat câştig de cauză cadrului didactic; trei cazuri au fost clasate, unul nu a fost de competenţa comisiei iar altul este în continuare în lucru.
În 2026 au fost cinci sesizări: unul nu a fost considerat de competenţa comisiei, restul de patru sunt în lucru.
Au existat în trecut şi decizii drastice. "În anul 2020, în urma unei sesizări formulate de un student, Comisia de etică universitară a UNATC a hotărât desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al cadrului didactic vizat", a transmis UNATC.
Decizii UNATC privind etica universitară
Cazurile prezentate în 2022 au produs schimbări importante în mediul universitar.
Senatul UNATC a hotărât, în decembrie 2022, că "relaţia intimă şi/sau de cuplu între un cadru didactic (titular sau asociat) şi o studentă sau un student cu care se află în raport de responsabilitate academică este considerată o situaţie de incompatibilitate cu valorile etice şi de deontologie profesională ale UNATC".
Adoptat în 2023, noul Cod de etică şi deontologie universitară elimină termenul de prescripţie de 30 de zile, prevăzut în reglementarea anterioară. A fost introdusă şi posibilitatea sesizării pe cale electronică, printr-o adresă de e-mail instituţională dedicată, disponibilă pe site-ul UNATC. În plus, pe site-ul universităţii a fost creată secţiunea "Poliţiei de conduită", care centralizează şi informaţiile privind procedurile de sesizare, drepturile persoanelor implicate şi mecanismele de sprijin disponibile.
A fost extins serviciul de sprijin, inclusiv prin posibilitatea accesării de asistenţă juridică anonimizată şi prin facilitarea accesului studenţilor la servicii de consiliere şi sprijin psihologic.
Există o consultare sistematică a studenţilor prin chestionare anonime, implicarea directorilor de departamente în gestionarea situaţiilor semnalate şi existenţa unui prorector responsabil de relaţia cu studenţii.
"Credem că responsabilitatea unei universităţi nu este doar să reacţioneze atunci când apare o problemă, ci şi să înveţe din situaţiile dificile, să îşi examineze propriile vulnerabilităţi şi să facă tot ce ţine de competenţa sa pentru a preveni repetarea lor. Ne exprimăm solidaritatea cu toate persoanele care au suferit abuzuri în mediul universitar şi suntem recunoscători pentru toate mărturiile directe şi indirecte", a mai transmis UNATC.
Reacţia lui Felix Alexa faţă de angajarea sa la TNB
Felix Alexa nu a putut fi contactat de News.ro.
A postat însă pe Facebook, prin intermediul Marinelei Ţepuş, fostă directoare a Teatrului Nottara, un răspuns la solicitarea regizorului Andrei Şerban, regizor onorific al TNB, de a fi "generos faţă de toate şi toţi cei care se simt răniţi" de el şi a face "necesarul pas înapoi".
Alexa debuta regizoral pe scena Naţionalului în 1991, la invitaţia lui Andrei Şerban.
"Dragă Andrei, NU voi face niciun pas înapoi, nu am de ce. Acuzaţiile împotriva mea le ştii foarte bine, de acum patru ani. Nu e nimic nou. Şi ştii că sunt minciuni. Atunci mi-ai spus să rezist valului de ipocrizie şi te-ai bucurat sincer, sper, când am revenit la TNB în 2023 şi 2024 pentru a monta două spectacole, fără niciun incident. Nimic nou nu s-a întâmplat de atunci, din 2022, doar isteria "vrăjitoarelor" a crescut acum la proporţii ireale. Dar, te rog, ai puţină răbdare înainte să decizi soarta artistică a unui om şi a unui proiect teatral. Tu şi colegii mei care, mulţi de bună-credinţă, ca şi tine, simt că trebuie să reacţioneze. Dar reacţia trebuie să fie corectă. TNB nu este afectat doar de mine acum, eu sunt doar un pretext, ci de cei din interior sau exterior care, cu minciuni şi strategii elaborate, vor să pună mâna pe direcţia TNB. Sunt interese mari în acest sens şi tu ştii foarte bine asta. Aşa că, dragă Andrei, îţi răspund cu respect şi drag, nu voi face niciun pas înapoi... ci, dimpotrivă, înainte, dând în judecată persoane care m-au defăimat şi demonstrând în instanţă minciuna şi ipocrizia lor", a transmis Alexa pe 9 noiembrie.
Ziua următoare, contractul său cu TNB era suspendat.
