Uniunea Europeană (UE) a aprobat joi o susţinere financiară în vederea unei consolidări a apărării Ucrainei, Georgiei şi Republii Moldova, însă această hotărârre nu prevede nicio livrare de armament, anunţă într-un comunicat Consiliul Eurpean, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest ajutor intervine în urma unor solicitări ale celor trei foste republici sovietice şi a fost aprobat în baza Facilităţii Europene a Păcii (FEP), precizează Consiliul European.

Această susţinere a Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova ”nu prevede furnizarea vreunor echipamente concepute în vederea administrării forţei letale”, subliniază Consiliul.

Facilitatea Euroepană a Păcii permite furnizarea de armament.

Ucraina este tensionată în urma desfăşurării de către Rusia a unor importante mijloace militare şi trupe de şută la frontera dintre cele două ţări.

UE acordă Kievului o finanţare în valoare de 31 de milioane de euro, pe o perioadă de 30 de luni, în vederea unei ”consolidări a capacităţilor forţelor armate ucrainene cu unităţi medicale, spitale de campanie, unităţi de geniu şi unităţi de logistică”, precizează Consiliul în comunicat.

UE oferă de asemenea o susţinere în lupta împotriva atacurlor cibernetice.

Georgia beneficiază de 12,7 milioane de euro, iar Republicii Moldova îi sunt alocate şapte milioane de euro, sume destinate unei consolidări a capacitaţilor armate ale acestor două ţări de a furniza un ajutor medical şi logistic populaţiei civile, ”în caz de criză sau de situaţie de urgenţă”.

Facilitatea Europeană de Susţinerea Păcii a fost înfiinţată în martie 2021 în vederea finanţării acţiunilor externe ale UE care au implicaţii militare sau în apărare, cu scopul prevenirii conflictelor, apărării păcii şi consolidării securităţii şi stabilităţii internaţionale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.