Ucrainenii se tem de o operaţiune comună ruso-belarusă, în săptămânile următoare, în nordul Ucrainei, după ce Vladimir Putin a anunţat, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko, un acord în vederea unei consolidări a cooperării ”în toate domeniile” în sectorul apărării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Discutăm despre asta zilnic. În fiecare zi ne este frică că vor veni aici încă o dată. Dacă se întâmplă asta, ne vom întoarce în pivniţe, să ne ascundem. Ce să facem altceva?”, declară o locuitorare din Ivankiv (nord), Sonia.

Apărarea ucraineană este nevoită să se organizeze.

”Am amenajat puncte de supraveghere de fiecare parte a acestui deal, pentru a-l controla complet”, declară BFMTV un locotentent ucrainean, Batia.

Kievul şi-a dublat trupele în regiune, în ultimele săptămâni, şi se teme de deschiderea unui al treilea front.

La cinci kilometri de frontieră, un batalion îşi arată muşchii şi simulează un atac aerian şi terestru din Belarus, o dovadă a faptului că ameninţarea este luată în serios.

”Trebuie să fim întotdeauna pregătiţi. De aceea facem exerciţii tactice şi exerciţii de tir”, declară un militar ucrainean, Iaroslav.

”Dacă ei (ruşii şi belaruşii) decid să intre aici, se va termina foarte tragic pentru ei, pentru că vor muri toţi”, ameninţă comandantrul batalionului, Volodimir.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.