„Poarta Pangrat", un nou program la TVR 2. Marina Almăşan revine la celebra „oră 5"

„Poarta Pangrat", un nou program la TVR 2. Marina Almăşan revine la celebra „oră 5"

Marina Almăşan îi invită pe telespectatorii TVR 2, din 28 septembrie, de luni până joi, de la ora 17:00, la „Poarta Pangrati", un program aniversar, transmis în direct chiar din faţa celebrei porţi a Televiziunii Române. Personalităţi a căror carieră a fost marcată de TVR, poveşti din cei 70 de ani ai Televiziunii Române, muzică, şi amintiri se vor întâlni într-un show construit ca o călătorie prin timp. Invitaţii primei ediţii sunt Mirabela Dauer şi Trupa Compact.

Titlul noului program trimite la un loc emblematic pentru istoria Televiziunii Române - poarta pe care, de-a lungul a şapte decenii, au trecut mari personalităţi ale României, dar şi oameni care aveau să devină, mai târziu, vedete îndrăgite de public.

Gândită ca o cale de acces spre un adevărat „Tunel al Timpului", „Poarta Pangrati" va aduce împreună personalităţi a căror viaţă a fost marcată de Televiziunea Română şi români de nota 10 ai prezentului. Emisiunea va fi transmisă în direct, de luni până joi, de la ora 17:00, chiar din stradă, în faţa Porţii Pangrati a Televiziunii Române. Alături de Marina Almăşan vor fi Costin Teodorescu, Florin Peşte, Miruna Dascălu şi Bogdan Vârsan.

Marina Almăşan: „Mă întorc la legendara oră 5!"

Pentru Marina Almăşan, noul program înseamnă şi o întoarcere simbolică la o oră de difuzare care a marcat o etapă importantă din cariera sa.

„Intrând pe Poarta Pangrati, mă întorc la legendara oră 5! Desigur că nu mai sunt aceleaşi nici condiţiile, nici România nu mai e aceeaşi... chiar şi noi ne-am schimbat, pe alocuri! Însă, intrând în fiecare zi, de luni până joi, la ora 5, pe Poarta Pangrati, vom face un slalom printre amintiri, întâlnindu-le live, chiar în faţa porţii reale, pe vedetele care şi-au început cariera la TVR, ascultându-le amintirile şi aplaudându-le recitalul oferit chiar în stradă.

Acelaşi Tunel al Timpului ne va oferi ocazia de a savura subiecte spumoase, legate de Bucureştiul de altădată, de începuturile Televiziunii Române, dar şi de români de nota 10 ai zilelor noastre, pe care tot TVR i-a descoperit sau pe care, cu ajutorul telespectatorilor, îi va descoperi în această emisiune aniversară. Programul îşi propune a fi unul dinamic, surprinzător prin diversitate şi complexitate şi estimăm că, şi prin aceasta, va deveni, în scurt timp, un reper pentru consumatorii de televiziune din România", spune Marina Almăşan.

TVR „coboară în stradă", mai aproape de telespectatori

Transmisiunile în direct se vor desfăşura în faţa Porţii Pangrati, într-un decor simplu, dar sugestiv. O firmă luminoasă, amplasată deasupra porţii şi purtând înscrisul „Poarta Pangrati", va marca atât locul evenimentului, cât şi intrarea simbolică în istoria Televiziunii Române.

Emisiunea va fi conectată permanent şi cu telespectatorii din ţară prin intermediul mediului online. Mesajele lor, răspunsurile la provocările lansate în program şi intervenţiile în direct vor deveni parte din show.

În centrul fiecărei ediţii se vor afla invitaţii a căror viaţă sau carieră au fost puternic legate de Televiziunea Română: vedete care au debutat pe micul ecran al TVR, personalităţi din diferite domenii, realizatori şi prezentatori ai unor programe de referinţă, participanţi la evenimente care au marcat România, dar şi oameni obişnuiţi cărora Televiziunea Română le-a schimbat, într-un fel sau altul, viaţa.

Mirabela Dauer, a cărei carieră artistică este strâns legată de TVR, dar şi Compact, una dintre cele mai emblematice trupe rock, vor fi invitaţii primei ediţii „Poarta Pangrati".

Şi publicul va putea deveni parte din emisiune. Cei prezenţi în faţa Porţii Pangrati vor putea urmări show-ul, vor avea posibilitatea să-şi spună un „of" în rubrica „OF-ul Cetăţeanului", să stea faţă în faţă cu „vedeta-idol" sau să răspundă provocărilor lansate de realizatori.

Cu poveşti din trecut şi din prezent, recitaluri, întâlniri cu personalităţi, dialoguri cu publicul şi incursiuni în istoria TVR, „Poarta Pangrati" îşi propune să transforme un loc emblematic al Televiziunii Române într-un spaţiu viu de întâlnire cu publicul.

Programul se difuzeaza simultan la TVR Internaţional şi TVR Moldova.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor