Trump afirmă că Fed a majorat ratele dobânzilor pentru a-i face lui rău din punct de vedere politic

Trump afirmă că Fed a majorat ratele dobânzilor pentru a-i face lui rău din punct de vedere politic

Aflat în Carolina de Nord pentru un miting electoral în cadrul campaniei pentru alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a criticat dur consiliul de administraţie al Rezervei Federale pentru majorarea ratelor dobânzilor de miercuri şi a calificat consiliul drept „foarte ostil” faţă de el, deşi a afirmat că încă are încredere în preşedintele Fed, Kevin Warsh, pe care el l-a numir recent în funcţie, relatează Reuters şi Associated Press.

„Consiliul este foarte ostil. Sunt foarte politizaţi. Fac ceea ce nu trebuie. Sunt o adunătură de politicieni”, a spus Trump, adăugând ulterior: „Măresc ratele dobânzilor pentru a-l face pe Trump să se descurce cât mai prost posibil”.

Trump a repetat de mai multe ori în decurs de câteva minute: „Ratele dobânzilor sunt prea mari”.

El a spus că a vorbit cu Warsh, pe care l-a numit recent în funcţie, înainte de vot şi i-a spus: „Ai putea la fel de bine să votezi alături de consiliu, pentru că oricum nu va conta”. Totuşi, preşedintele a insistat că doreşte ca Warsh „să fie independent”.

Întrebat dacă mai are încredere în Warsh, Trump a răspuns: „Da”.

Anterior, pe Truth Social, Donald Trump adresase cea mai aspră - deşi încă indirectă - critică de până acum la adresa şefului Rezervei Federale, pe care l-a ales personal, exprimându-şi furia pe reţelele sociale cu privire la decizia băncii centrale de a majora ratele dobânzilor în încercarea de a tempera inflaţia persistentă. „Ratele dobânzilor în Statele Unite ar trebui să fie de 1% sau mai puţin, pentru că suntem cel mai bun credit din lume - DE DEPARTE”, a scris el pe Truth Social, platforma sa socială.

„REDUCEŢI RATELE DOBÂNZILOR PENTRU STATELE UNITE ALE AMERICII, ŞI REPEDE!”, a cerut el imperativ pe Truth Social.

A fost momentul în care Trump s-a apropiat cel mai mult până acum de a-i adresa una dintre criticile sale virulente direct lui Kevin Warsh, deşi ulterior le-a spus reporterilor că încă are încredere în omul pe care l-a ales la începutul acestui an pentru a-l înlocui pe Jerome Powell la conducerea Fed, o figură pe care preşedintele a ridiculizat-o frecvent pentru că nu a realizat reducerile drastice ale ratelor dobânzilor pe care Trump le-a cerut în mod constant.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră