Poliţia ucraineană a anunţat joi că a deschis o anchetă cu privire la o presupusă plasare sub supraveghere a ambasadoarei americane la Kiev Maria Yovanovitch de către o parte necunoscută, înainte ca aceasta să fie rechemată din post în mai, relatează The Associated Press.
Kievul face acest anunţ la două zile după ce parlamentari democraţi au publicat numeroase documente care arată că Lev Parnas, un asociat al avocatului personal al preşedintelui american Donald Trump Rudy Giuliani, comunica cu privire la destituirea Mariei Yovanovitch din postul de ambasadoare a Statelor Unite în Ucraina.
Ministerul ucrainean de Interne a anunţat într-un comunicat că poliţia ucraineană ”nu se amestecă în afacerile politice interne ale Statelor Unite” prin această anchetă.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Mesajele publicate conţin fapte cu privire la eventuale încălcări ale legii ucrainene şi Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice, care protejează drepturile diplomaţilor altui stat”, se arată în comunicat.
Ministerul anunţă de asemenea că a cerut poliţiei federale americane (FBI) să-i furnizeze materiale relevante.
Ministrul ucrainean de Interne Arsen Avakov ”a sugerat ca partea americană să participe la anchetă”, se precizează în comunicat.
Departamentul american de Stat nu a comentat imediat aceste informaţii.
Un fost diplomat consideră ”extraordinar” acest lucru.
”Acest lucru trebuie să fie o premieră în istoria americană”, denunţă pe Twitter Nick Burns, un fost număr trei în ierarhia Departamentului de Stat, retras în prezent.
”Un Guvern străin sare să apere o ambasadoare americană de carieră de persoane care-l reprezintă pe preşedintele Statelor Unite. Iar Departamentul de Stat refuză să spună un cuvânt în apărarea ei”.
Democraţii din Camera Reprezentanţilor au dezvăluit aceste documente săptămâna aceasta, înainte să trimită documentul inculpării în Senat, în vederea deschiderii procesului destituirii lui Donald Trump.
Preşedintele unei comisii din cadrul Camerei releva miercuri că între documentele recent divulgate se află SMS-uri între Parnas şi o candidată republicană la un post în Congres care evocă o presupusă supraveghere a lui Yovanovitch înainte să fie demisă de Trump.
”Obiectivul nostru este să anchetăm dacă există efectiv o încălcare a dreptului ucrainean şi internaţional”, a precizat ministrul ucrainean de Interne.
”Sau dacă este vorba doar despre o bravadă ori informaţii false în conversaţia informaă dintre doi cetăţeni americani”, a adăugat el.
Pe de altă parte, Ucraina a anunţat că deschide o anchetă cu privire la informaţii potrivt cărora hackeri ruşi au obţinut acces la computere ale companiei ucrainene Burisma, cu activitate în domeniul gazelor naturale.
Hunter Biden, fiul rivalului lui Trump, fostul vicepreşedinte american Joe Biden, a făcut parte din Consiliul de Administraţie al companiei.
Ancheta în vederea inculpării lui Trump a fost lansată în baza unor acuzaţii potrivit cărora locatarul Casei Albe a încercat să exercite presiuni asupra omologului său ucrainean Volodimir Zelenski să ancheteze cu privire la Burisma şi a suspendat un ajutor militar american destinat Ucrainei.
FBI a fost invitat să ia parte şi în ancheta cu privire la atacul cibernetic care a vizat Burisma, a anunţat Ministerul ucrainean de Interne.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...