Societatea Uber a fost condamnată de Tribunalul Muncii (tribunal des prud'hommes) din Lyon să plătească 17 milioane de euro unui număr de 136 de şoferi de maşină de transport cu şofer (VTC), pusă la dispoziţie numai prin rezervare, declară vineri avocatul acestora, Stéphane Teyssier, AFP.
”Am avut o hotărâre destul de istorică azi (vineri). Uber a fost condamnat să recalifice contractele a 139 de şoferi, cu o sumă de 17 până la 20 de milioane de euro”, declară AFP avocatul.

Stéphane Teyssier confirnă astfel o informaţie dezvăluită de către cotidianul regional Le Progrès.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Şoferii Uber de la Lyon au sesizat Tribunalul Muncii în vederea recalificării relaţiei care-i leagă cu compania prin contractul de muncă.
Tribunalul s-a pronunţat ”în baza unei jurisprudenţe bine stabilite de către Curtea de Casaţie din ianuarie 2020. Curtea de Casaţie a stabilit că şoferii Uber trebuie să fie consideraţi salariaţi. Aceasta nu este o surpriză. Este aplicarea logică a acestei jurisprudenţe”, subliniază avocatul.
Contactat de AFP, Uber - fără să comunice suma pe care este obligat să o plătească - anunţă că urmează să facă apel împotriva acestei hotărâri.
”Această decizie contravine poziţiei larg acceptate de către tribunalele muncii şi curţile de apel, care confirmă independenţa şoferilor VTC care folosesc aplicaţia şi care aoreciază că nu există nicio obligaţie de muncă şi nici de exclusivitate faţă de Uber şi că şoferii rămân întru totul liberi în organizarea activităţii lor”, declară un purtător de cuvânt al Uber, contactat de AFP.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.