Turcia, Rusia şi Iranul urmează să organizeze un summit pe tema situaţiei din Siria în aprilie, în care să discute despre măsurile de adoptat în regiune, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Guvernului turc, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul turc intenţionează să le transmită autorităţilor americane, în cadrul unor întâlniri prevăzute joi şi vineri, că aşteaptă din partea Washingtonului măsuri concrete cu privire la încetarea furnizării de armament către miliţia kurdă siriană Unităţile pentru Protecţia Poporului (YPG).

Ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu efectuează o vizită în Rusia în perioada 12-14 martie, după care se va întâlni, pe 19 martie, cu omologul său american Rex Tillerson la Washington, a precizat un purtător de cuvânt al Guvernului, Hami Aksoy.

Cavusoglu urmează să efectueze de asemenea o vizită în Germania, în cursul căreia va aborda problema extrădării cetăţeanului sirian kurd Saleh Muslim, eliberat de justiţia cehă, în pofida unei solicitări de extrădare a autorităţilor turce, a precizat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.