Mercato: După doar un an la Manchester City, Tijjani Reijnders a semnat cu Al-Qadsiah pentru 61 de milioane de euro

Mercato: După doar un an la Manchester City, Tijjani Reijnders a semnat cu Al-Qadsiah pentru 61 de milioane de euro

Clubul saudit Al-Qadsiah a anunţat, miercuri, transferul mijlocaşului Tijjani Reijnders. Acesta a semnat un contract în valoare de aproximativ 61 de milioane de euro, după doar un an petrecut la Manchester City, relatează L'Equipe.

Mijlocaşul internaţional olandez (35 de selecţii, 7 goluri) a semnat oficial un contract pe cinci ani cu Al-Qadsiah.

La 28 de ani, fotbalistul a părăsit clubul Manchester City după doar un sezon, în cursul căruia a disputat 47 de meciuri, dar şi-a pierdut treptat locul de titular pe parcursul sezonului. El sosise în vara anului 2025 de la AC Milan pentru aproximativ 55 de milioane de euro.

În Arabia Saudită, Reijnders, titular în toate cele trei meciuri din faza grupelor disputate de Ţările de Jos la Cupa Mondială, dar rezervă în şaisprezecimile de finală împotriva Marocului (1-1, 2-3 la loviturile de departajare), se alătură unui club care a terminat pe locul 4 în ultima ediţie a Saudi Pro League şi în care joacă, printre alţii, Nacho Fernandez, Julian Weigl, Mateo Retegui şi Santiago Quinones.

.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră