Trump urmează să participe, la o bază militară în Delaware, la a doua ceremonie de repatriere, în trei săptămâni, a rămăşiţelor unor militari americani morţi în Operaţiunea Epic Fury

Trump urmează să participe, la o bază militară în Delaware, la a doua ceremonie de repatriere, în trei săptămâni, a rămăşiţelor unor militari americani morţi în Operaţiunea Epic Fury

Preşedintele american Donald Trump urmează să-şi prezinte omagiile, miercuri, la o bază militară, în Delaware, unde rămăşiţe ale şase militari americani morţi într-un accident al unui avion de realimentare în zbor cu carburant urmează să le fie predate familiilor, relatează The Associated Press.

Aceasta urmează să fie a doua oară, după ce a lansat Războiul în Iran, la 28 februartie, când preşedintele  republican participă la un ritual militar solmen - denumit ”dignified transfer”.

El a catalogat la un moment dată acest ritual militar drept ”cel mai greu lucru” pe care-l are de făcut în calitate de comandant suprem al Forţelor armate.

Toţi cei şase membri ai unui avion de realimentare în zbor cu carburatnt de tip Boeing KC-135  ”Stratotanker” au murit săptămâna trecută în prăbuşirea aeronavei pe un teritoriu amic, în vestul Irakului, în timp ce susţinea Opreraţiunea Epic Fury.

Ei erau originari din cinci state americane - Alabama, Indiana, Kentucky, Ohio şi Washington.

În urma acestui accident, bilanţul Operaţiunii Epic Fury a crescut la cel puţin 13 militari morţi .

Aproximativ 200 de militari americani au fost răniţi în Războiul din Orientul Mijlociu, inclusiv zece grav, potrivit Pentagonului.

Preşedintele american Donald Trump se întreabă miercuri pe platforma sa Truth Social ”ce s-ar întâmpla dacă am «termina» ce a mai rămas din statul terorist iranian şi am lăsa ţările care o folosesc, noi nu (o folosim), să fie responsabile de aşa-numita «strâmtoare»?”.

El conchide că ”acest lucru i-ar pune în mişcare pe «aliaţii» noştri care nu răspund şi (încă) rapid!!!”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor