Donald Trump a ales-o pe judecătoarea Amy Coney Barrett să o înlocuiască pe Ruth Bader Ginsburg la Curtea Supremă a Statelor Unite şi urmează să anunţe nominalizarea sâmbătă, scrie presa americană, care citează surse republicane bine plasate, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dacă această profesioară de drept, în vârstă de 48 de ani, este efectiv desemnată sâmbătă şi este apoi confirmată în funcţie de Senat, ea va consolida majoritatea conservatoare în cadrul acestei instituţii.

”Vom anunţa pe cineva fantastic!”, a lansat vineri seara (ora locală) preşedintele american, la un miting de campanie la Newport News, în Virginia, fără să spună mai multe despre alegerea sa.

”Cred că mâine (sâmbătă) va fi o mare zi!”, a adăugat el în faţa unei mulţimi entuziasmate, care a aplaudat pe rupte evocarea acestui anunţ, cu mai puţin de 40 de zile înainte de alegerile prezidenţiale.

Miliardarul republican urmează să confirme în mod oficial sâmbătă, la ora locală 17.00 (duminică, 0.00, ora României), de la Casa Albă, numele lui Amy Coney Barrett, o magistrată cunoscută prin convingerile sale religioase tradiţionaliste.

Ea urmează să-i succeadă progresistei "RBG", un simbol feminist, care a decedat săptămâna trecută din cauza unui cancer.

Donald Trump a angajat în pas alergător procesul, pentru a ancora pe termen lung Curtea Supremă în conservatorism, în contextul în care judecătorii Curţii sunt numiţi pe viaţă.

Democraţii se opun puternic, argumentând că el ar trebui să aştepte alegerile înainte să arunce în tabăra conservatoare această instituţie care tranşează, în Statele Unite, principalele probleme de societate, precum avortul sau dreptul de a purta arme de foc.

În cazul în care candidata sa este confirmată, aşa cum se aşteaptă, de către Senatul majoritar republican, din Curtea Supremă vor mai face parte doar trei judecători progresisţi dintre cei nouă magistraţi.

Întrebat anterior, vineri, Trump a răspuns că ”eu nu am spus că e ea, dar ea e extraordinară”.

A luat o decizie? ”În mintea mea, da”.

PROTESTE DEMOCRATE

Alegerea lui Amy Coney Barrett, o catolică practicantă în vârstă de 48 de ani, mamă a şapte copii şi care se opune din convingere persoanlă avortului, ar putea galvaniza electoratul religios conservator, pe care Donald trump s-a sprijinit în mare parte să fie ales în urmă cu patru ani.

La un miting de campanie, vineri, în Florida, un stat în care votul latinoamericanilor este crucial, Trump a ţinut să spună că rivalul său democrat Joe Biden a fost ”foarte rău cu hispanicii”.

Apoi, în Georgia, el a declarat că a ”făcut mai multe pentru comunitatea de culoare în 47 de luni - decât Joe Biden în 47 de ani”.

Sursele republicane citate de presa americană nu exclud posibilitatea ”unei răzgândiri în ultimul minut” a locatarului Casei Albe cu privire la alegerea sa la Curtea Supremă.

”El nu a discutat, din câte ştim, cu alte candidate”, scrie cotidianul The New York Times (NYT).

Cealaltă favorită, mai puţin cunoscută, era Barbara Lagoa.

Născută în Florida, în urmă cu 52 de ani, de prinţi care au fugit de regimul comunist al lui Fidel Castro, ea ar fi putut constitui pentru Donald Trump un atu politic de talie în acest stat din Sud, potenţial decisiv în alegerile prezidenţiale.

Ea este o ”femeie formidabilă” şi o ”hispanică”, a subliniat republicanul, care a anunţat vineri seara că nu s-au întâlnit personal.

Magistrata numită sâmbătă de către locatarul Casei Albe urmează să fie confirmată ulterior de Senat - cu o majoritate simplă.

În pofida protestelor democrate, Camera superioară a Congresului ar urma să se pronunţe înaintea alegerilor de la 3 noiembrie.

Un semn al tensiunilor politice, Trump s-a recules în huiduieli, joi, în faţa rămăşiţelor lui Ruth Bader Ginsburg, la intrarea în sediul Curţii Supreme.

Exact la o săptămână după ce a murit, la 87 de ani, "RBG"  a primit vineri ultimele omagii solemne la Copitoliul Statelor Unite, în prezenţa candidatului democrat la Casa Albă şi a partenerei sale de cursă Kamala Harris.

”Azi, judecătoarea Ginsburg a marcat istoria o ultimă dată”, a scris pe Twitter fostul vicepreşedinte american.

Ruth Bader Ginsburg este prima femeie care primeşte un astfel de omagiu în sediul Congresului Statelor Unite şi prima persoană de confesiune iudaică.

Înaintea sa, rămăşiţele Rosei Parks, o reprezentantă a luptei pentru drepturi civice, au fost depuse în rotondă, în 2005.

Ruth Bader Ginsburg urmează să fie înhumată în intimitate, săptămâna viitoare, la Cimitirul Naţional de la Arlington, lângă Washington.

Acoperit cu steagul american, sicriul său a părăsit Capitoliul trecând printr-o gardă de onoare formată, în vasta majoritate, din femei republicane şi democrate.

Acesta este un rar semn de unitate într-o Americă profund divizată.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.