Trump semnează un decret cu noi recomandări în privinţa vaccinării, în care cere să se rărească vaccinarea copiilor. El leagă în mai multe rânduri vaccinarea şi autismul, în pofida faptului că cercetarea medicală nu a stabilit nicodată vreo legătură între ele

Trump semnează un decret cu noi recomandări în privinţa vaccinării, în care cere să se rărească vaccinarea copiilor. El leagă în mai multe rânduri vaccinarea şi autismul, în pofida faptului că cercetarea medicală nu a stabilit nicodată vreo legătură între ele

Preşedintele american Donald Trump a semnat luni un decret cu noi recomandări în privinţa vaccinării, în care cere să se rărească vaccinarea copiilor şi a făcut, în mai multe rânduri, o legătură cu autismul prezentând textul, relatează AFP.

Cercetarea medicală nu a stabilit nicodată vreo legătură între autism şi vaccinare.

Însă preşedintele Statelor Unite, la fel ca secretarul al Sănătăţii Robert F. Kennedy Jr, continuă să afirme că ar putea exista o asemenea legătură.

”Acum zeci de ani, copiii erau vaccinaţi cu o mică fracţie din vaccinurile cerute azi. La acea vreme, oamenii erau cei mai sănătoi şi, bineînţeles, rata mare de autism pe care o vedem azi nu exista”, a declara de exemplu, Donald Trump, în Biroul Oval, unde a menţionat această tulburare neuro-developmentală în mai multe rânduri.

”Nu ştim ce cauzează autismul”, a recunoscut el, cu toate acestea.

GRUP DE LUCRU

Preşedintele american a vorbit despre injecţii ”de mărimea unei sticle de suc” administrate copiilor în Statele Unite, fără să facă precizări despre această conparaţie incredibilă.

În decret se recomandă să se separe vaccinurile împotriva rujeolei, rubeolei şi oreioanelor, în loc să fie administrate într-o singură injecţie, a subliniat Donald Trump.

Departamentul Sănătăţii urmează să înfiinţeze astfel Grupuri de Lucru însărcinate să propună aceste vaccinuri în formă individuală ”în colaborare cu sectorul privat şi alte ţări, după caz”.

Într-o conferinţă telefonciă cu jurnalişti, Andrew Racine, preşedintele Academiei Americane de Pediatrie (AAP), a apreciat că este nevoie de peste zece ani să se pună la punct vaccinuri separate - omologate - în Statele Unite.

”Noi recomandăm să se continue să se adminstreze copiilor un vaccin a cărui siguranţă este susţiniută de zeci de ani de date”, a subliniat Aaron M. Milstone  de la AAP.

CEA MAI GRAVĂ EPIDEMIE DE RUJEOLĂ DIN ULTIMII 35 DE ANI

Guvernul federal, pentru că nu are autoritatea să ia în mod direct decizii în domeniul vaccinurilor, se limitează să recomande statelor amerivcane să revizuiască vaccinurile obligatorii administrate la şcoală.

Acest decret, semnat luni, intervine înainte ca milioane de copii să se întoarcă la şcoală în America, care se confruntă cu cea mai gravă criză de rujeolă din ultimii 35 de ani.

Robert Kennedy Jr, cunoscut prin poziţia sa împotrva vaccinării, a iniţiat, de când a fost nominalizat la Departamentul Săntăţii, o reexaminare largă a vaccinurilor, dintre care unele sunt folosite de zeci de ani, a modificat calendarul vaccinărilor pediatrice şi a tăiat finanţări alocate dezvoltării unor noi vaccinuri.

Toate aceste măsuri au fost condamnate cu putere de către comunitatea medicală şi ştiinţifică.

Justiţia americană a suspendat, anul acesta, o reformă a politicii americane de vaccinare pe care a iniţiat-o Robert Kennedy Jr.

Mai multe asociaţii ale profesioniştilor în domeniul sănătăţii acuzau la acel moment faptul că aceste măsuri noi erau ilegale.

”Modificările propuse de către administraţia Trump în calendarul vaccinărilor copiilor ilustrează ricurile legate de faptul de a lăsa recomandările Guvernului să ocupe un loc privilegiat în luarea decizii medicale”, a denunţat, într-un comunicat, Jeffrey Singer de la Instititul Cato.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră