Preşedintele american Donald Trump spune că nu vede niciun motiv pentru care SUA ar opri vânzările de arme către Arabia Saudită, din cauza faptului că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi a fost dat dispărut după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, autorităţile turce acuzând Guvernul de la Riad de asasinarea jurnalistului, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trump spune că nu vede niciun motiv de a opri vânzările de arme americane sau investiţiile saudite în SUA, în pofida acestui caz.

"Ei cheltuiesc 100 miliarde de dolari pe echipamente militare şi pentru a crea locuri de muncă pentru această ţară. Nu îmi place ideea de a opri o investiţie de 110 miliarde de dolari în Statele Unite, pentru că ştiţi ce vor face? Îşi vor lua banii şi îi vor cheltui în Rusia sau în China sau în altă parte”, a afirmat preşedintele american.

Comentariile sale au fost criticate de unii memrbi ai Senatului american, inclusiv de câţiva republicani, mulţi dintre ei semnând o scrisoare miercuri prin care forţează administraţia Trump să investigheze dispariţia lui Khashoggi şi să deschidă drumul către posibile sancţiuni asupra Arabiei Saudite.

"Dacă se va dovedi că au ucis un jurnalist, acest lucru va schimba relaţia noastră. Vor exista sancţiuni semnificative impuse la cel mai înalt nivel”, a declarat senatorul Bob Corker, preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Senatului.

Trump a precizat şi că SUA sunt mai aproape de a afla ce s-a întâmplat cu Khashoggi, un contestatar important al politicilor saudite, care a fost văzut intrând în consulatul saudit din Istanbul în 2 octombrie.

Surse din Turcia spun că Khashoggi a fost ucis în interiorul clădirii, iar corpul său a fost transportat ulterior, afirmaţii negate de Guvernul de la Riad. Turcia a acceptat o propunere a Arabiei Saudite de a forma un grup de lucru comun pentru a investiga cazul, conform purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin.

Washington Post, făcând referire la surse neidentificate, a informat că Turcia le-a transmis oficialilor americani că deţine înregistrări audio şi video care dovedesc că Khashoggi ar fi fost ucis în consulat. Nu este clar dacă oficialii americani au ascultat sau văzut înregistrările audio şi video.

Donald Trump a anunţat joi că anchetatori americani cooperează cu autorităţile din Turcia şi din Arabia Saudită în acest caz.

Pe de altă parte, ministrul britanic de Externe a avertizat joi autorităţile saudite că se expun unor ”grave consecinţe” în cazul în care se fac responsabile de dispariţia jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.