Donald Trump l-a prezentat la Casa Abă pe ”Conanan, probabil cel mai celebru câine din lume!” al armatei americane care a participat la raidul care a condus în octombrie, în Siria, la moartea liderului grupării jihadiste Statul Islamic Abu Bakr al-Baghdadi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Conan a făcut o treabă fantastică”, a subliniat luni preşedintele Statelor Unite, în prezenţa soţiei sale, Melania, şi a vicepreşedintelui Mike Pence.

”Acest câine este incredibil, atât de strălucit şi de inteligent”, a adăugat el, precizând că celebrul ciobănesc Malinois a primit o ”medalie şi o plachetă”.

În faţa jurnaliştilor, Mike Pence a mângâiat amical câinele, care era ţinut în lesă. Donald Trump a stat relativ la distanţă de câine.

Preşedintele a folosit substantivul propriu masculin pentru a-l desemna pe Conan, însă Casa Albă a transmis semnale contradictorii. După ce a anunţat iniţial că este o vorba despre o căţea, preşedinţia a precizat că este un câine.

Încă de la anunţarea, la 27 octombrie, a morţii în nord-vestul Siriei a celui mai căutat jihadist din lume, preşedintele american a lăudat activitatea acestui câine ”magnific”.

Iar în ultimele săptămâni miliardarul republican - care nu deţine un câine, spre deosebire de predecesorii săi - a comunicat mult pe tema lui Conan. El a publicat un montaj foto - controversat - în care apare decorând câinele cu Medalia de Onoare, cea mai înaltă distrincţie miliară în Statele Unite.

”NICIO ŞANSĂ” ÎN FAŢA LUI CONAN

Animalul, care a participat la aproximativ 50 de misiuni de luptă în decurs de patru ani, l-a urmărit pe liderul SI într-un tunel, în care s-a sinucis aruncându-se în aer.

”Conan a fost foarte grav rănit”, a povestit locatarul Casei Albe. ”Ei credeau că poate nu se va mai reface, dar el s-a refăcut foarte rapid”, a adăugat el, precizând că este în continuare în cea mai bună formă şi nu este pe punctul de a se retrage.

”Am întrebat care sunt şansele unui om puternic, unui adevărat combatant, în faţa lui Conan. Iar răspunsul, cum se prevedea, este că nu ar avea nicio şansă”, a declarat Trump.

”Nu vă aruncaţi în luptă împotriva lui Conan, n-aveţi nicio şansă”, a insistat el.

”Aveţi noroc că nu prost dispus azi”, a adăugat el, adresându-se jurnaliştilor prezenţi.

Preşedintele american a profitat de această ocazie pentru a lăuda din nou operaţiunea americană care a condus la moartea lui al-Baghdadi, ”calif” autoproclamat în 2014, care a condus o vreme destinele ale aproximativ şapte milioane de persoane în Irak şi în Siria.

”Acesta a fost un atac perfect”, a subliniat el.

”Noi am muncit mult după acest raid, lucruri foarte importante s-au petrecut de atunci”, a adăugat locatarul Casei Albe, fără să dezvolte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.