Alegătorii din North Carolina ar trebui să voteze de două ori în alegerile prezidenţiale din noiembrie - şi anume o dată prin corespondenţă şi încă o dată în persoană -, i-a îndemnat preşedintele american Donald Trump, cu scopul de a se asigura că votul le este luat în considerare, în pofida faptului că a vota de două ori este ilegal, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Lăsaţi oamenii să voteze prin corespondenţă şi în personă”, a declarat Trump într-un interviu acordat unuipost local, WECT-TV.

”Dacă sistemele sunt aşa bune cum spun ei, atunci ei nu vor putea vota” a doua oară, a declarat preşedintele american, care se teme de o fraudă masivă în scrutinul prezidenţial.

”Introducerea a două buletine în urnă este ilegală. Nu-l ascultaţi pe preşedinte”, a reacţionat pe Twitter Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU).

Pentru a-şi galvaniza baza electorală, Donald Trump agită de mai multe săptămâni, fără să prezinte vreo probă în acest sens, spectrul fraudelor legate de votul prin corespondenţă, care va deţine o pondere importantă anul acesta, din cauza pandemiei covid-19.

Însă votul prin corespondenţă nu este un lucru nou în ţară. Aproape un alegător din patru a votatprin corespondenţă în 2016.

Preşedintele american îi acuză cu regularitate pe democraţi de faptul că vor ”să fure” alegerile prin faptul că îndeamnă să se voteze prin corespondenţă.

”Singurul fel în care ei nepot priva de victorie este dacă truchează alegerile (...). Ei folosesc covid(-19) pentru a fura alegerile”, denunţa el la 25 august la Charlotte, în North Carolina.

Donald Trump este acuzat de faptul că vrea să ”desfiinţeze” Poşta americană, aflată într-un deficit cronic de mai mulţi ani, cu scopul de a împiedica votul prin corespondenţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.