Preşedintele american Donal Trump a ignorat vineri recomandarea Pentagonului şi a graţiat doi membri ai armatei şi i-a reacordat gradul unui al treilea, după ce toţi trei fuseseră acuzaţi de crime de război, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trump i-a graţiat în totalitate pe prim-locotenentul Clint Lorance şi pe maiorul Mathew Golsteyn şi i-a reacordat gradul puşcaşului marin Eddie R. Gallagher.

Lorance a fost eliberat dintr-o unitate disciplinară din Fort Leavenworth, Kansas, vineri, ora locală 10.30 p.m.. Acesta purta uniforma armatei, potrivit producătorului CNN Dan Shepherd, care a asistat la reunirea sa cu mătuşa, unchiul şi trei nepoate care îl aşteptau la un hotel, în urma eliberării acestuia.

Secretarul pentru Apărare Mark Esper şi alţi lideri militari i-au spus preşedintelui că graţierea celor trei ar putea afecta integritatea sistemului judiciar militar, abilitatea liderilor militari de a asigura ordinea şi disciplina şi încrederea aliaţilor şi partenerilor Statelor Unite care găzduiesc trupe americane.

Un oficial al Departamentului Apărării a declarat că oficialii instituţiei au făcut toate eforturile pentru a se asigura că preşedintele are la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a lua o decizie.

Chiar şi aşa, preşedintele şi-a pus în practică decizia chiar în a doua zi a audirerilor publice din Camera Reprezentanţilor din cadrul investigaţiei pentru demiterea sa.

Totodată, vineri a fost şi ziua în care fostul consilier politic şi prieten al preşedintelui Roger Stone a fost găsit vinovat pentru minciună şi obstrucţionarea Cpngresului într-un caz legat de Trump şi de publicarea de către WikiLeaks a emailurilor furate de la democraţi, în 2016.

”Preşedintele, în calitate de comandant suprem, este ultimul responsabil de a asigura că este aplicată legea şi, atunci când este cazuri, să dea dovadă de clemenţă. De peste 200 de ani, preşedinţii s-au folosit de autoritatea lor pentru a oferi o nouă şansă persoanelor care meritau acest lucru, inclusiv celor în uniformă, care şiau servit ţara. Aceste acţiuni continuă această istorie. Aşa cum a afirmat preşedintele, ’când soldaţii noştri luptă pentru ţară, doresc să le dau încrederea să lupte’”, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Apărare a spus că instituţia are încredere în sistemul justiţiei militare.

”Preşedintele este parte din sistemul justiţei militare, în calitate de comandant suprem şi are autoritatea de a analiza lucrurile de aceată natură”m a spus purtătorul de cuvânt Jonathan Hoffman.

Armata a anunţat într-un comunicat că va pune în aplicare graţierile lui Lorance şi Golsteyn, notând că ”armata are deplină încredere în sistemul nostru de justiţie”.

Marina a scris vineri pe Twitter că a primit ordinul lui Trump de a restitui gradul lui Gallagher şi că îl pune în aplicare.

Îngrijoraţi, în privat, că preşedintele nu le va respecta recomandările, oficiali militari au analizat în avans ce poziţie publică să adopte dacă Trump va refuza să îi asculte. În loc să încerce să explice o decizie pe care nu o pot sprijini, oficialii Pentagonului sunt aşteptaţi doar să transmită întrebări Casei Albe.

”Este un atac direct la cultura noastră militară. Cu toţii privim acest lucru ca o subminare a autorităţii de conducere” a unităţilor militare.

În 2013, Lorance a fost găsit vinovat de crimă de gradul al doilea pentru că a ordonat soldaţilor din subordine să deschisă focul împotriva a trei oameni care mergeau pe o motocicletă în Afganistan.

Trump şi vicepreşedintele Mike Pence au vorbit vineri la telefon cu Lorance şi i-au spus ”să îşi ia uniforma”.

Gallagher a fost degratat după ce a fost găsit vinovat pentru postarea unei fotografii cu o victimă.

Gallagher a fost judecat la curtea marţială pentru crimă cu premeditare şi tentativă de omor, dar a fost achitat.

”Având în vedere serviciul său pentru naţiune, este justificată reacordarea gradului şi a unui post plătit de maistru şef”, potrivit Casei Albe.

Golsteyn a fost acuzat de uciderea unui afgan în 2010. El a pledat vinovat în iunie, potrivit Army Times. Avocatul acestuia a susţinut că moartea afganului a avut loc în timpul unei misiuni ordonată de superiorii lui Gallagher.

Casa Albă a apreciat că, după aproape zece ani, ”o soluţie rapidă în cazul maiorului Golsteyn este în interesul justiţiei. Clemenţa pentru maiorul Golsteyn are un sprijin larg”, a anunţat Casa Albă, numind cinci membri republicani ai Camerei Reprezentanţilor, un autor şi fost membru al marinei şi contributorul la Fox News şi veteran al armatei Pete Hegseth.

Săptămâna trecută, CNN a relatat să lideri ai armatei şi ai marinei au fost suprinşi de informaţiile din presă potrivit cărora preşedintele ar putea interveni în cele trei cazuri şi au cerut o întâlnire cu Esper.

Liderii respectivi şi-au exprimat uimirea provocată de posibiltiatea ca sentinţele militarilor să fie desfiinţate sau schimbate, potrivit mai multor surse apropiate acestora.

Pentru a-l informa şi convinge pe Trump, Departamentul pentru Apărare i-a prezentat preşedintelui un pachet de informaţii. Esper s-a întâlnit cu Trump pentru a-i cere să permită prevalenţa Codului Hainei Militare al Justiţiei Militare.

Esper a spus că a avut ”o discuţie solidă” cu preşedintele, căruia i-a oferit ”fapte, opţiuni, sfaturi şi recomandări”.

Toţi oficialii au supliniat conceptul armatei militare, că forţele americane sunt antrenate să acţioneze într-o manieră legală şi disciplinată şi, dacă sunt găsite vinovate, trebuie să fie pedepsite”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.