Zeci de membri ai corpului diplomatic american - şefi de misiune, diplomaţi de carieră - numiţi de către precedentul Guvern democrat al lui Joe Biden, au fost notificaţi să plece din post până la sfârşitul lui ianuarie, relatează RFI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Surse consultate de AFP, care au confirmat această dezvăluire a presei americane, spun că sunt vizate 30 de ţări - în principal în Africa.

Asociaţia americană a Corpului Diplomatic (American Forein Service Association, AFSA), care reprezintă angajaţii Departamentului de Stat, a anunţat că a primit ”informaţii din partea membrilor săi aflaţi în post în întreaga lume potrivit cărora mai mulţi ambasadori de carieră, numiţi în administraţia Biden, au primit ordin la telefon să plece din post până la 15 sau 16 ianuarie”.

Este vorba despre o practică neobişnuită - prin amploarea sa.

În mod nornal, ambasadorii de carieră sunt eliberaţi din post după numirea succesorilor lor.

Procedura actuală are loc, în realitate, în cadrul unei remanieri menită să alinieze corpul diplomatic priorităţilor anuţate prin doctrina ”America First”.

”Nicio informaţie nu a fost oferită despre aceste rechemări”, a scris pe Facebook AFSA.

”Darea afară nemotivată a unor diplomaţi de rang înalt subminează credibilitatea Statelor Unite în străinătate şi transmite un semnal îngrijorător corpului diplomatic profesional”, denunţă asociaţia.

Contactat de AFP, Departamentul de Stat nu a confirmat detaliile acestor concedieri şi nici ţările vizate.

Administraţia lui Donald Trump a dat însă asigurări că ”este vorba despre un proces standard în orice administraţie”.

Preşedintele american Donald Trump şi secretarul său de Stat Marco Rubio au angajat, de când se află la putere, o reformă profundă a diplomaţiei americane, axată asupra priorităţilor miliardarului - lupta împotriva imigraţiei ilegale şi desfiinţarea politicilor care promovează politicile diversităţii şi ajtorul străin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.